Irina Rimes și suferințele ei din dragoste: ”Uneori te îndragostești de un om rău și îți place…”
Irina Rimes și suferințele ei din dragoste ar putea face subiectul unei telenovele. Are doar 26 de ani, însă viața ei sentimentală a obligat-o, de multe ori, să verse lacrimi amare și să strângă din dinți. Cântăreața din Republica Moldova a devenit celebră și în România, în ultimii ani, dar foarte puțini știu că ea a trăit o poveste de iubire care s-a sfârșit dureros.
Irina a fost căsătorită cu un coleg, Andi Bănică, însă vorbește foarte puțin despre această relație. Evită subiectul, schimbă vorba, încearcă – în aparență, cel puțin – să dea uitării o perioadă sentimentală încheiată nefericit. Informațiile scurse către mass-media au transmis, de-a lungul timpului, că Andi a înșelat-o pe Irina Rimes cu o contabilă. Și nu o dată, ci chiar de două ori.
Ițele poveștii sunt foarte încâlcite. Andi Bănică ar fi aflat că amanta sa a rămas însărcinată, însă, tratând cu indiferență această veste, a părăsit-o. Au mai trecut patru luni, iar amanta părăsită a pierdut sarcina. Andi s-a întors la ea, revenind la sentimente mai bune. După un interval de timp oarecare, amanta sa a rămas din nou însărcinată, iar Andi Bănică i-a fost alături.
Între timp, Irina Rimes și Andi Bănică divorțaseră. Anul trecut au fost semnate actele care parafau faptul că fiecare putea să o pornească pe un alt drum. Presa din Moldova a obținut unele informații chiar de la amanta lui Andi Bănică.
CITEȘTE ȘI: CINE ESTE IUBITUL IRINEI RIMES! NIMENI NU ŞTIA CĂ ARTISTA A FOST CĂSĂTORITĂ
Irina Rimes a suferit din dragoste. Dar gurile rele spun că și ea a avut un iubit
Au existat voci care au afirmat că nu numai Irina Rimes a fost cea înșelată. Ba chiar ar fi fost lansată ipoteza că a avut și ea un iubit, în persoana unui cântăreț din Moldova. Aceste zvonuri nu au fost niciodată confirmate de Irina Rimes. În câteva interviuri, cântăreața s-a dovedit a fi deschisă către discuții referitoare la viața sa sentimentală. Dar a spus că Andi Bănică rămâne singurul bărbat important din viața ei.
“Prima mea dragoste a fost și cea mai importantă. Am mai ieșit, dar nu am avut multe relații. Andi a fost cel pe care l-am iubit mult. Cu care m-am și căsătorit la vârsta de 22 de ani. Atunci era totul foarte clar. Uneori te îndragostești de un om rău și îți place. Îmi lipsesc lucrurile bărbătești din viața mea”, a declarat Irina Rimes la o emisiune radio.