De aproximativ o lună de zile, Irina Fodor și-a lăsat acasă soțul și fiica și a plecat într-o nouă aventură marca America Express. Alături de nouă echipe de concurenți, prezentatoarea TV a pornit pe Drumul Soarelui. Deși nu este supusă unui tratament la fel de dur ca și vedetele care au intrat în competiție, soția lui Răzvan Fodor experimentează, la rândul ei, senzații tari. Recent, și-a învins orice urmă de frică și le-a dat o lecție de curaj participanților. Ce a făcut Irina Fodor?
În acest an, alte nouă echipe de curajoși au plecat alături de Irina Fodor într-o experiență unică, urmând un traseu ce străbate trei țări: Columbia, Ecuador și Argentina. În prezent, filmările pentru noul sezon sunt în plină desfășurare, iar întreaga echipă de la Antena 1 a ajuns în Ecuador. Aici, concurenții au trebuit să își învingă frica de înălțime și au fost obligați să se dea într-un leagăn uriaș, suspendat în aer, la o distanță considerabilă de pământ.
În timp ce concurenții au fost nevoiți să trăiască senzații tari, Irina Fodor le-a acceptat de bună voie. Prezentatoarea TV nu a stat mult pe gânduri și a urcat la înălțime, demonstrându-le tuturor că este o curajoasă. Cu doar câteva secunde înainte să se lanseze în aer, vedeta a avut un moment de reținere, însă și-a învins repede frica.
„Tatăl nostru care ești în ceruri… De ce fac Doamne lucrurile astea!”, a strigat Irina Fodor înainte să înceapă acțiunea.
Așa cum spuneam, Irina Fodor este departe de casă de mai bine de o lună, iar astăzi gândul ei a zburat către cel care îi este partener de viață. Pe 22 iunie, Răzvan Fodor își sărbătorește ziua de naștere. Deși se află foarte departe de soțul său, prezentatoarea de la America Express nu a uitat de eveniment și a avut grijă să îi transmită toate gândurile bune, încă de la prima oră a dimineții. Cei doi au vorbit la telefon, și-au mărturisit sentimentele și dorul, însă asta nu a fost suficient, după cum chiar Irina Fodor a mărturisit.
Așa că vedeta Antena 1 a transmis un mesaj special pentru soțul ei și în mediul online. Prezenatoarea America Express i-a făcut o declarație de dragoste lui Răzvan Fodor, iar mesajul ei a impresionat multă lume. Cei doi formează unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz, având o relație minunată de ani de zile și o fiică, în vârstă de 12 ani, care a întregit perfect tabloul familiei lor.
„Puștiule, te-am sunat și azi-dimineață, la prima oră, dar parcă nu-mi ajunge, așa că îți mai zic și aici: La mulți ani fericiți, împliniți, sănătoși! Te iubesc de la capătul lumii și de mii de ori înapoi!!! În orice emisferă ne-am fi întâlnit, tot suflete-pereche am fi fost!