Fiica lui Irinel Columbeanu, Irina, a reușit să își câștige deja primii bani la o vârstă la care alți adolescenți continuă să stea pe banii părinților. Tânăra de 15 ani duce o viață minunată alături de mama sa în America.
Irina Columbeanu a reușit să se lanseze în lumea afacerilor de la o vârstă extrem de fragedă. Adolescenta produce lunar zeci de mii de euro, practicând o meserie care îi place. Fostul om de afaceri este mândru de fiica sa, mai ales după ce a aflat de reușitele acesteia.
Deoarece afacerile deținute de Irinel Columbeanu au început să dea faliment, bărbatul a decis că este mai bine ca fiica sa să părăsească România și să se mute alături de mama sa în America. Dacă la început acest lucru nu a fost privit cu ochi buni de către cei din jur, în prezent toți sunt de acord că Irinel a luat decizia cea mai bună.
Irina a reușit să se acomodeze imediat vieții din Statele Unite ale Americii și s-a dezvoltat de la o lună la alta din ce în ce mai mult. Monica Gabor a investit timp și bani în pasiunile fiicei sale, iar tânăra a ajuns în prezent să își câștige singură banii de buzunar. Fiind pasionată de pictură, Irinuca a început să realizeze tot felul de portrete și peisaje care au ajuns să se vândă mai ceva ca pâinea caldă.
„Cel mai scump tablou al său s-a vândut cu câteva mii de euro. L-a cumpărat o doamnă din afara țării. Irina are câteva zeci de tablouri, ce pot fi văzute și comandate de pe un cont al său de Instagram. A luat cu ea, în America, toate lucrările pe care le-a făcut înainte de a pleca”, a declarat fostul om de afaceri de la Izvorani, pentru impact.ro.