Iresponsabilitate majoră! Tânăr de 18 ani, prins cu o viteză de 150 km/h la intrarea în localitate
Iresponsabilitate majoră pentru un adolescent care abia ce a fost admis la examenul de conducere. Băiatul de 18 ani a fost depistat în trafic la intrarea în localitatea Sălăjeni, județul Sălaj, în timp ce conducea mașina cu o viteză de aproape 190 de km/h, într-o zonă în care limita era de 40 km/h.
Tânărul, originar din Satu Mare, a fost prins de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier care, culmea, desfășurau o acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere pe Drumul Național 1F, potrivit Mediafax.
Șoferul de 18 ani a fost înregistrat cu aparatul TruCam cu viteza de 187 de km/h, limita maximă de viteză fiind de 40 km/h, întrucât în zonă se efectuau lucrări pe partea carosabilă.
Polițiștii l-au amendat pe tânăr cu 1.305 lei și i-au reținut permisul de conducere pe o perioadă de 90 de zile.