Ireal! Orașul din România unde se vinde un kilogram de roșii cu 1 leu

Publicat: 25/07/2023 | 14:05
Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii direct de la producător/ Foto: Pixabay

De pe mesele românilor rar lipsesc roșiile, mai ales în plin sezon. Sunt un aliment esențial, însă nu se găsesc la prețuri decente peste tot în țară. Există, însă, un loc în România în care legumele proaspete și netratate se pot achiziționa pentru o sumă extrem de mică. 

În contextul creșterii prețurilor la aproape toate alimentele, locuitorii din Buzău se bucură de o alternativă convenabilă și sănătoasă pentru achiziționarea roșiilor. Magazinul Stațiunii de Cercetare Legumicolă din Buzău oferă o gamă variată de produse cultivate în solariile proprii, care atrag mulți clineți.

Acolo, românii își pot alege din mai multe soiuri crescute cu grijă, iar prețurile reduse, de doar 1 sau 1,50 lei pe kilogram, fac ca numărul cumpărătorilor să crească pe zi ce trece.

Mulți dintre clienți spun că preferă să cumpere din Magazinul Stațiunii de Cercetare Legumicolă și nu din supermarket-uri sau piețe, unde calitatea legumelor lasă de dorit, iar prețurile sunt extrem de mari.

Cât costa un kilogram de roșii, la început de mai

În luna mai, un kilogram de roșii românești se vindea în Piața Veteranilor din Cartierul Militari cu o sumă foarte mare.

La una dintre tarabe un negustor cerea pentru un kilogram 25 de lei. Comerciantul nu era producător, de aceea și prețul era unul foarte mare. Negustorul spunea atunci că vânduse roșii chiar și cu 45 de lei, la aceeași tarabă, în luna aprilie a acestui an.

CITEȘTE ȘI: SE ÎNTÂMPLĂ ACUM LA MAGAZINELE PROFI. CLIENȚII DIN ROMÂNIA AU CREZUT CĂ ESTE O GLUMĂ ATUNCI CÂND AU AUZIT ANUNȚUL OFICIAL FĂCUT DE COMPANIE

În prezent, prețul mediu pentru un kilogram de roșii într-o piață de cartier este 12 lei.

În  luna aprilie 2023, într-o piață din București se vindeau roșii cu 65 de lei kilogramul.

Petre Daea, ex-ministrul Agriculturii, îi asigura pe români, la vremea respectivă, că toate roșiile care ajung pe tarabele din piețe sunt verificate de Autoritatea Fitosanitară.

„În fiecare zi ştiu de unde au plecat tomatele în România şi de la cine, ştiu că acele roșii au fost verificate de Autoritatea Fitosanitară, pentru că este obligatoriu, sunt la ora actuală 20 de lei la fermier, 35 de lei şi 45 de lei. Sunt vârfurile de producţie”, spunea ministrul Petre Daea, în urmă cu aproximativ o lună.

Hermina Hagianu
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CANCAN.RO, site ce face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune ... citește mai mult