Ireal! Cum a ieșit Andra Măruță la cumpărături în plină pandemie. Ce mesaj scrie pe masca ei de protecție
Pandemia de coronavirus care afectează și România a impus distanțarea socială, iar românii stau în izolare la domiciliu. Vedetele nu pot face excepție, iar fiecare încearcă să le transmită fanilor că există speranță și că această criză se va încheia, până la urmă. Însă trebuie respectate, bineînțeles, măsurile de protecție.
Și Andra este una dintre vedetele implicate activ în această perioadă, iar vedeta le-a făcut admiratorilor o mare surpriză în mediul online. Andra a transmis că ”Totul va fi bine”, însă a făcut-o într-un mod… original.
”Iubirea schimba tot! În cazul ăsta, ajută și răbdarea, solidaritatea si responsabilitatea. Rămâneți optimiști! Totul va fi bine, chiar dacă purtăm măști! ?”, a fost mesajul postat de Andra Măruță pe pagina sa de socializare. Și, spre surprinderea tuturor celor care au văzut fotografia ”urcată” de frumoasa vedetă, pe masca de protecție a Andrei stă scris: ”Totul va fi bine”, semn că există speranță, iar Andra reușește să își păstreze optimismul, fiind încrezătoare în depășirea cu bine, până la urmă, a acestei crize medicale induse de noul coronavirus.
Ce au spus internauții: ”Și mie îmi trebuie”
Și, așa cum era de așteptat, având în vedere că Andra se bucură de nenumărați admiratori în mediul online și nu numai, aceștia au reacționat ”la moment”.
”Vrem și noi așa măști simpatice și colorate ??”, ”Ești o mămică foarte frumoasă. Aveți grijă de voi și de copii voștri”, ”Asa sa fie, sa îti asculte Dumnezeu glasul!!!”, ”Dă-mi și mie o mască d-aia..?????”, ”Ceao, Andra, binele și-l mai face și omul , nu putem aștepta să ne pice sin cer”, ”Atât de simpla și totuși ….. atât de rafinata și de plăcută apariție! Felicitări ptr ca nu te ai rătăcit in aceasta jungla!”, ”De unde ai mască aia? Și mie îmi trebuie”, ”A purta măști pe fata nu e chiar un lucru rău, daca asta e de trebuință, rău ar fi sa purtam măști care nu se văd!?☀️”, ”Stând acasa vom reusi cu totii, sa aveti un pasti fericit”, ”Stăm acasă. Totul va fi bine! ?❤️?”, Esti superba ! Andra pupici si paste fericit la întreaga familie?”, ”Sanatate multa, binecuvantari, suflet nobil, curat, dulce, frumoasa mamica, sotie, artista. Paste Fericit!”, ”Sărbători luminate la toata familia!”, au fost câteva dintre comentariile pe care admiratorii Andrei le-au postat în dreptul acestei fotografii.
(VEZI ȘI AICI: ANDRA MĂRUȚĂ, AFECTATĂ GRAV DE CORONAVIRUS: „ÎNCERC SĂ ÎMI ALUNG GÂNDURILE PESMISTE, DAR…”)