O mireasă a reușit să stârnească adevărate controverse, după ce a venit la propria ei nuntă cu un tip de încălțăminte atipic, față de ceea ce porată miresele, de obicei. Toată lumea a rămas uimită, în momentul în care a văzut-o.
Să fii mireasă nu e atât de ușor precum pare. Mai ales că rochia, pe care o poartă fiecare femeie în ziua cea mare, nu este cea mai confirtabilă ținută, și nici încălțămintea. Din acest motiv, miresele au început să se abată de la regulă și aleg să aibă propriul confort. O mireasă a ajuns virală pe rețelele de socializare, după ce a ales să poarte un tip de încălțăminte extrem de neobișnuit, pentru o zi atât de importantă.
Mai exact, mireasa respectivă a renunțat la tocuri și a ales să poarte o pereche de șlapi albi. Și nu orice șlapi, ci unii cu diamante, care aveau mesajele inscripționate „soție” și „Da”, dar și numele de familie pe care l-a dobândit în urma căsătoriei.
Tradiționaliștii au considerat această modă „lipsită de clasă” și oarecum „scârboasă”, însă alții spun că este amuzantă, are sens și permite miresei să danseze toată noaptea.
„Aspectul nu este neplăcut și, să recunoaștem, să dansezi pe tocuri este dureros și provocator”.
„Trebuie să ne simțim confortabil pentru a ne bucura de o zi atât de minunată și importantă”, a spus un altul, relatează Daily Mail.
(CITEȘTE ȘI: Cum poți fi jefuit prin metoda „ȘMEN”. Iată ce a pățit o femeie din Vaslui)
Nici domnișoarele de onoare nu au fost mai prejos. Și ele au primit același timp de încălțăminte.