Dana Roba îi aduce noi acuzații halucinante fostului ei soț! Femeia a mărturisit ce amenințări i-a transmis Daniel Balaciu prin intermediul uneia dintre fetițele lor. Cei doi se află încă în proces de divorț, iar el și-a primit sentința și a fost condamnat la închisoare.
Dana Roba îi aduce acuzații peste acuzații fostului ei soț. Recent, make-up artista a scos la iveală ceea ce i-a transmis Daniel Balaciu uneia dintre fetițele lor. Mai mult, ea spune că vrea să se mute în altă țară, alături de fiice ei, pentru că îi este frică de momentul în care fostul soț va ieși de la închisoare.
Dana Roba a fost invitată în cadrul unui podcast și a vorbit despre amenințările pe care fostul soț i le transmite prin intermediul copiilor lor. Se pare că, Daniel Balaciu vrea să se răzbune pentru că fosta soție l-a băgat în spatele gratiilor.
„I-a spus fetei mele că el face box și se antrenează și că abia așteaptă să ne scoată din apartament când el iese afară de la pușcărie”, a declarat Dana Roba în cadrul podcastului lui Bursucu.
Mai mult, conform spuselor ei, Daniel Balaciu vrea să le dea afară din casă, pe ea și pe fetițe, după ce va fi eliberat. Make-up artista își dorește ca acest scandal să ia sfârșit pentru a reuși să își refacă viața.
„Îmi doresc custodia totală, pentru că, în următorii cinci ani, îmi doresc să plec din țara asta, să-mi cumpăr o țară oriunde, pentru că eu mă gândesc la viața mea”, a mai spus aceasta.
CITEȘTE ȘI: Dana Roba vrea pedeapsă pe viață pentru Daniel Balaciu! A contestat condamnarea de 7 ani
Joi, 26 septembrie, Dana Roba și părinții lui Daniel Balaciu s-au întâlnit în instanță, la Timișoara, într-un proces care le viza pe cele două fetițe ale foștilor parteneri. Bunicii micuțelor au depus o ordonanță președințială prin care au cerut ca fetele să poată merge la ei acasă, din dorința de a petrece timp împreună. Judecătorii au admis cererea foștilor socri ai vedetei. Iată soluția!
Acum, make-up artista este obligată să le permită celor două fetițe ale sale să meargă la bunici, timp de două weekenduri pe lună. De asemenea, micuțele vor putea petrece cu părinții tatălui lor și anumite sărbători, conform hotărârii luate de judecători.
La scurt timp după decizia instanței, make-up artistul a reacționat în acest caz. Dana Roba s-a opus pretențiilor avute de foștii socri, însă a mărturisit că mama lui Daniel Balalciu nu are nicio vină pentru gestul extrem la care a recurs fiul ei. De asemenea, ea a precizat că se aștepta ca judecătorii să ia această hotărâre, ținând cont de prevederile legii.
CITEȘTE CONTINUAREA AICI: Lovitură pentru Dana Roba din partea tribunalului! „Se vor lămuri singuri că…”