IREAL! Ce a putut să-i făcă un PREOT fiicei sale de cinci ani pentru a-i verifica VIRGINITATEA. Gestul lui i-a provocat MOARTEA

De: Cancan
Publicat: 11/10/2013 | 09:00

Fayham al-Ghamdi, un preot islamist din Arabia Saudită, a fost condamnat la opt ani de închisoare şi 800 de lovituri cu biciul după ce şi-a violat şi torturat fiica. Micuţa a murit anul trecut, în urma unor multiple răni: craniu fracturat, coaste şi mâna stângă ruptă, vânătăi pe tot corpul şi chiar arsuri, potrivit AFP.

După ce a fost arestat, bărbatul a spus că şi-a violat şi torturat copilul pentru că se îndoia în privinţa virginităţii ei.

Conform legii islamice, taţii nu pot fi condamnaţi la moarte pentru omorârea copiilor sau soţiilor lor, în schimb primesc o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la 12 ani.

Preotul islamist trebuie să plătească o sumă de 270.000 de dolari compensaţie fostei sale soţii, mama copilei. Cea de-a doua soţie a lui Ghamdi, acuzată că a luat parte la ceea ce i s-a întâmplat fetiţei, a fost condamnată la 10 luni de închisoare şi 150 de lovituri cu biciul, scrie RTV.net

L.C