Un austriac a trecut prin clipe de groază, după ce a descoperit în propria locuinţă… un musafir nepoftit. Bărbatul a avut un şoc şi a chemat imediat în ajutor autorităţile!
Bărbatul anonim, care locuiește în orașul Breitenfurt, în apropierea Vienei a făcut declaraţii neaşteptate despre momentele de panică prin care a trecut. Acesta s-a trezit în miezul nopţtii din cauza unui zgomot care venea din baia locuinţei sale.
Acesta povesteşte faptul că a coborât din pat destul de speriat din cauza gălăgiei care se auzea în toată casa, iar în momentul în care a deschis uşa încăperii a rămas împietrit. Îngrozit, bărbatul a descoperit un şarpe uriaş, care îşi facea culcuşul în toaletă. Mai mult, acesta a mărturisit faptul că, în momentul în care a văzut „bestia” a simţit că se află într-un film de groază.
După câteva secunde în care nu ştia cum să rezolve situaţia, bărbatul a chemat în ajutor pompierii. În jurul ore 01:00, un echipaj a ajuns la casa acestuia pentru a rezolva problema, potrivit the mirror.
Pompierii au reușit, din fericire, să elibereze șarpele din vasul de toaletă, iar apoi l-au dus în pădure.
Lukas Derkits, un purtător de cuvânt al districtului Modling Fire Bridgade, a declarat faptul că specia de șarpe descoperită în toaletă este originară din Europa și este de fapt una dintre cele mai mari reptile de pe continent, crescând adesea până la doi metri lungime.
El a continuat spunând că șarpele probabil și-a făcut loc în rezervorul de toaletă prin pereții despărțitori.
În mod bizar, acesta nu este primul șarpe de toaletă care a făcut „ravagii” în Austria. În această vară, un bărbat de 65 de ani a fost mușcat pe organele genitale de un piton albino care se ascundea tot în vasul său de toaletă.
Walter Erhard, din orașul Graz, a fost dus la spitalul local, unde a primit tratament pentru răni ușoare.
Sursă foto: The Mirror