ÎPS Teofan, reacţie dură asupra deciziilor legate de noaptea de Înviere! „Cum un curier poate livra, la fel un preot pot oferi o pâine sfinţită. E greu de înţeles de ce acest lucru n-ar fi posibil“
ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a reacţionat dur după ce a aflat decizia autorităților legată de întreaga desfășurare a nopții de Înviere și modalitatea prin care credincioșilor le este permis să primească Lumina Sfântă.
Mitropolitul a cerut explicații și privilegii asemănătoare cu administratorii pieţelor şi magazinelor. Acesta a sugerat o discriminare a credincioșilor și a ritualurilor religioase. ÎPS Teofan a spus că dacă oamenii pot merge la piaţă, la magazine sau la farmacii, de mai multe ori pe săptămână, atunci ar trebui să poată merge şi la slujba de Înviere, măcar pentru un minut. (CITEȘTE ȘI:
„Este bine că autorităţile au încredere în administratorii pieţelor şi în patronii de magazine alimentare sau de farmacii, dar credem că şi Biserica se poate organiza eficient, cu simţ de răspundere. (…) Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, obiecte sau alimente, la fel credem că şi un preot sau un voluntar, respectând regulile de distanţare, pot oferi o pâine sfinţită ambalată şi pot aprinde lumânarea celui din faţa lor.
Cum o persoană poate merge la lucru, la piaţă sau la farmacie de mai multe ori pe săptămână, aceeaşi persoană ar putea veni de Paşti, pentru un minut, în faţa Bisericii sale sau la cimitir, pentru a aprinde o lumânare. E greu de înţeles de ce acest lucru n-ar fi posibil“, a spus ÎPS Teofan, potrivit Mediafax. (VEZI ȘI:
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a declarat că Biserica a respectat întocmai regulile impuse până acum de autorităţi şi cere ca preoţii să fie lăsaţi să le dea ei credincioşilor Lumina Sfântă.