Ipoteză șoc: Gheorghe Dincă a îngropat oasele Alexandrei în mormântul părinților lui?!
Anchetatorii continuă să caute, cu asiduitate, noi indicii în cazul ”Caracal”, iar o altă ipoteză șoc și-a făcut apariția în spațiul public. Gheorghe Dincă este supectat că ar fi ascuns osemintele Alexandrei Măceșanu chiar în mormântul părinților săi, iar polițiștii s-au deplasat, de urgență, la locul respectiv.
Gheorghe Dincă a declarat că a ucis-o pe Alexandra Măceșanu, ulterior incinerându-i trupul într-un cuptor improvizat. Bineînțeles, s-au făcut diverse speculații, iar specialiștii au declarat că temperatura ar fi trebuit să fie foarte mare pentru ca trupul adolescentei să ardă complet. Au fost prelevate fragmente oasoase, iar cei de la INML au stabilit și comunicat că ADN-ul fetei a fost descoperit.
Concluziile specialiștilor INML au fost, totuși, puse sub semnul întrebării de unchiul Alexandrei, Alexandru Cumpănașu, iar cei care au efectuat expertiza au fost audiați, zilele trecute, de procurori.
”M-au întrebat și le-am arătat”…
S-a vehiculat și ipoteza că Gheorghe Dincă ar fi adus alte oase – luate chiar din cimitir, poate chiar din mormântul părinților săi – și le-ar fi ”plantat” în respectivul cuptor improvizat. Polițiștii au mers la mormântul părinților lui Gheorghe Dincă pentru a constata dacă a fost profanat sau nu. Plecând de la această ipoteză, se poate presupune că este valabilă și reciproca. De ce nu ar fi ascuns Gheorghe Dincă oasele Alexandrei chiar în mormântul părinților? Dar numai anchetatorii vor putea stabili, cu certitudine, dacă respectivele piste își vor păstra valabilitatea.
“Au intrat în cimitir, m-au întrebat care e mormântul familiei lui Dincă Gheorghe şi le-am arătat. Aici, au verificat dacă umblase cineva la stratul de beton”, declarat, pentru libertatea.ro, șeful groparilor din cimitir.