Ipoteza-soc! Extraterestrii ar exista si ar fi vizitat deja, de mai multe ori, sistemul nostru solar
Aceiasi cercetatori de la Universitatea din Edinburgh considera ca o astfel de flota interstelara de sonde spatiale, care ar calatori prin spatiu cu o viteza echivalenta cu 10 procente din viteza luminii, ar putea realiza o monitorizare completa a galaxiei Calea Lactee intr-un interval de 10 milioane de ani.
Simularile computerizate realizate de cercetatorii Arwen Nicholson si Duncan Forgan au demonstrat faptul ca astfel de sonde spatiale ar putea beneficia de un impuls „turbo” si ar putea economisi combustibil, in urma unui „efect de tip prastie”, viteza lor crescand atunci cand sondele trec pe langa campurile gravitationale ale stelelor.
In studiul lor, savantii scotieni au explorat trei scenarii referitoate la comportamentul unei astfel de sonde spatiale.
Primul scenariu se referea la o sonda cu un sistem de propulsie standard, al doilea scenariu se referea la o sonda care foloseste tehnica de propulsie gravitationala „de tip prastie” in jurul stelelor, iar al treilea scenariu a vizat sondele cu o propulsia de tip „saritura de la o stea la alta”, care accelereaza viteza sondei pe o traiectorie de tip „prastie”.
Simularile cercetatorilor scotieni au sugerat faptul ca Sistemul Solar ar fi putut fi vizitat – probabil de mai multe ori – de astfel de sonde extraterestre, cu mult timp inainte de aparitia omului pe Terra.
R.N.