Iordănescu jr.: „Sper să fi terminat aceste momente de naivitate!”
Selecționerul României, Edward Iordănescu, a declarat că este parțial mulțumit de remiza pe care elevii săi au înregistrat-o în Israel, scor 2-2, rezultat bifat la doar câteva zile după eșecul de pe teren propriu cu Grecia, scor 1-0.
„A fost o prima repriză foarte bună, am stat bine în teren, am controlat zonele, organizare defensivă foarte bună şi cu momente de reacţie foarte bune. Prima repriză a fost totală din punctul meu de vedere. În repriza a doua am pierdut energie, am pierdut din agresivitate şi am pierdut iniţiativă şi teren. Dar prin ce am trecut în aceste zile, ce probleme am avut, mă aşteptam să se întâmple acest lucru. Asta este, încercăm să analizăm, să ne inspirăm şi din lucrurile care au fost bune şi foarte bune şi în acelaşi timp să analizăm ce a fost mai puţin bun”, a declarat Iordănescu jr. după meci la Pro X.
Selecționerul a spus că „tricolorii” ar fi putut să închidă meciul în actul secund însă au plătit tribut ratărilor, fiind nevoiți în cele din urmă să se mulțumescă cu un rezultat de egaalitate.
„Şi în prima repriză am avut ocazie de 3-0 şi în a doua am avut 3-4 ocazii mari. Din păcate plecăm cu un egal şi sper să fi terminat aceste momente de naivitate acum şi în iunie să avem un alt echilibru şi menta. Ştiind contextul, ştiind prin ce am trecut, cât de greu mi-a fost, vreau să salut în mod deosebit eforturile echipei. Au fost multe momente foarte bune, am arătat un fotbal bun, am arătat că putem să ne organizăm foarte bine şi, dacă eram mai inspiraţi, puteam să plecăm cu un rezultat care conta pentru moralul nostru, în special al echipei. Am avut doi adversari extrem de competitivi şi Israel e o echipă cu multă calitate”, a conchis Edward Iordănescu.