Ionuț și Bianca, doi polițiști din Argeș, au devenit eroi locali după ce au intervenit prompt pentru a salva o femeie, mamă a patru copii, care căzuse și suferise leziuni grave.
Se pare că victima a suferit o criză de epilepsie, iar cei care au cerut ajutor au fost copiii săi. În timp ce patrulau pe ulița din satul Calotești, comuna Budeasa, Ionuț și Bianca au auzit aceste strigăte și au intervenit imediat, fără să ezite, în curtea vecină, unde au găsit o femeie căzută pe jos.
Ionuț a povestit că femeia era „inconștientă și avea dificultăți în respirație”. Din fericire, oamenii legii au intervenit imediat și au acordat primul ajutor, reușind să stabilizeze starea femeii și să solicite o ambulanță.
Citește și: CINE ERA BĂRBATUL GĂSIT MORT ÎN PARCUL IOR! JEAN FLOREA S-A SINUCIS
În cele din urmă, totul s-a încheiat cu bine pentru victima, o femeie de 56 de ani, mamă a patru copii, care suferea aparent de epilepsie.
„Imediat, polițistul, care are cunoștințe pentru acordarea primului ajutor, a observat că femeia era inconștientă și respira greu, neregulat, efectuând compresii toracice, ajutat de unul dintre copiii femeii, apoi acționând pentru dezobstrucția căilor aeriene și punând persoana în poziția laterală de siguranță”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș, conform jurnaliștilor de la Anchetaonline.ro.
Situația femeii se putea înrăutăți în orice moment, deoarece aceasta a lovit capul de beton în timpul crizei de epilepsie.
„În urma acțiunii asupra femeii și a degajării căilor respiratorii, femeia a început treptat să își revină, în aproximativ 5 minute ajungând să respire ușor, în toată perioada fiind monitorizată de polițist”, au mai precizat reprezentanții IPJ Argeș.
Echipajul de ambulanță care a ajuns la locul incidentului a preluat-o pe femeie și a transportat-o la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Medicii de acolo au reușit să o stabilizeze, iar acum se află într-o stare considerată bună.
„Îi felicităm pe colegii noștri, Ionuț și Bianca, pentru prezența de spirit și modul în care au acționat, și le dorim să aibă cât mai multe intervenții reușite”, au mai anunțat reprezentanții IPJ Argeș.
Citește și: „MĂ AUZIŢI ACUM?” ESCROCHERIA CARE TE POATE LĂSA FĂRĂ BANI