Chiar dacă nu mai este gazda matinalului de la „Kiss FM”, Ionuț Rusu își continuă periplul în showbiz, unde pare să se instaleze din ce în ce mai bine. Joacă în „Teambuilding”, filmul lui „BRomania”, la „Te cunosc de undeva” și-a expus veleitățile artistice, iar oratoria radiofonică i-a adus faima pe care o merita. Însă nu mulți sunt cei care cunosc îndeaproape culisele vieții lui Ionuț Rusu, finalistul „iUmor”, ce impresiona prin complexitatea numerelor sale de comedie. În interviul acordat exclusiv pentru CANCAN.RO, comediantul a vorbit despre arta impersonării, pe care o stăpânește foarte bine, cât și despre momentele care i-au precedat cariera.
Ionuț Rusu povestește cu lux de amănunte cum a lucrat ca șofer de camion, unul nu foarte iscusit, spune el, având în vedere loviturile pe care le aplica în permanență capului tractor.
Un detaliu neștiut este colaborarea cu emisiunea „Cronica Cârcotașilor”, care nu a durat foarte mult, fapt ce l-a determinat pe Ionuț să se întoarcă la șoferie. Determinat din fire, comediantul s-a lăsat pradă pasiunii, a revenit la București și a cucerit publicul de la „iUmor”.
Fostul prezentator de la „Kiss FM” a uimit prin capacitățile sale de a imita diferite persoane publice, cu o exactitate ieșită din comun. Conținutul de acest gen a fost preferat de către publicul internaut, Ionuț Rusu acumulând milioane de vizualizări pe propriile canale de social media.
Entertainer-ul le-a făcut pe toate, a fost și asistent de cameră, a prezentat emisiuni, numere de stand-up, a dat viață artiștilor celebri la „Te cunosc de undeva”, însă are o doleanță neîmplinită.
Vrea să îl întâlnească pe președintele Klaus Iohannis.
„De exemplu, Denise Rifai m-a sunat odată. M-a sunat și mi-a zis că a văzut clipurile și că ar vrea să mă invite la emisiune.
După aia, m-am întâlnit cu ea la Teo, mi-a strâns mâna foarte tare.
Mi-au pocnit falangele, carpiene, ce avem noi, toate mi-au pocnit. Mi-a zis că ea face ceva taekwondo, face niște lucruri nasoale pentru alți oameni.
La Iohannis vreau să aud, chiar mi-ar plăcea să vorbesc cu Iohannis despre asta.
Să vorbească într-o conferință super-serioasă și să zică: «Problema cea mai mare a țării este Ionuț Rusu! Dacă scăpăm de acest imitangiu, vom scăpa de toate problemele!» Asta aș vrea, mi-aș dori mult!”, ne-a declarat Ionuț Rusu, într-o menieră jovială.
Comediantul a pierdut finala show-ului „iUmor”, în urmă cu șase ani, în fața Mariei Popovici, însă momentul acestuia rămâne în istoria recentă a mediei autohtone.
Clipul ce conține momentul lui Ionuț Rusu însumează peste 16 milioane de vizualizări pe YouTube, semn că fostul prezentator radio a fost pe placul publicului.
Capitalul de imagine i-a crescut considerabil după show-ul televizat, însă Ionuț declară că nu i-a fost simplă acomodarea cu noul statut.
„Am început să primesc lucruri gratis, asta mi-a plăcut mult. Eu până atunci nu am băut gratis nicăieri, am băut gratis în cluburi și era o binecuvântare.
Apoi au apărut și femei sub 65 de ani, a fost ceva exatrodinar.
N-am gândit-o la amploarea asta, de aia m-a luat prin surprindere, efectiv după aia eram super-căutat, iar eu nu eram pregătit de lucrurile alea.
«Du-te, hai aici, dă interviuri, du-te în emisiunea aia, fă un număr!»
Aveam sketch-urile mele și numărul ăsta. Și erau toți: «Hai, fă-ne ceva, fă-ne, fă-ne!» Era o sete, o așteptare super-mare din partea mea. Și eu nu puteam să furnizez, că nu aveam pregătire, adică ăla a fost un moment cumva și mai aveam eu niște sketch-uri filmate.
După aia am început să mai scriu, să mai fac și număr de stand-up, dar la început a fost greu!
Nu prea confirmam când mergeam pe undeva! Cumva faptul că am pierdut finala, asta m-a ajutat, că până în momentul ăla eram visător, eram într-o beție!”, a continuat Ionuț Rusu șirul destăinuirilor amuzante.
(CITEȘTE ȘI: POVESTEA DE IUBIRE ESCALADEAZĂ… IONUȚ RUSU ȘI ANTONIA, CINĂ ROMANTICĂ DEASUPRA BUCUREȘTIULUI!)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.
Sursa Foto: Instagram @ionutrusu