Ionuț Radu, adevăratul lider al „tricolorilor mici”!
Ionuţ Radu, căpitanul naționalei under 21 a României a avut un discurs impresionant înaintea confruntării pe care „tricolorii mici” au disputant-o la Ovidiu cu Bosnia, scor 2-0.
Goalkeeperul a ținut înaintea partidei să-i strângă pe toți coechipierii în jurul său și le-a vorbit de cât de important este miza duelului, reușind să-I capaciteze pe aceștai astfel încâd rezultatul a fost unul în consecință.
„Ascultaţi-mă ce vă spun acum! Intrăm concentraţi, temperaţi. Nu răspundem provocărilor. Nu e bine! Nu ne ajută cu nimic. Concentraţi până la sfârşitul meciului. Am văzut cu toţii în Portugalia ce putem obţine fiind o echipă, până în ultima secundă. Ăştia suntem noi, ăsta e spiritul care ne-a ajutat să fim în ipostaza asta. Ne-a adus la 90 de minute de a face ceva important. Ar fi păcat să dăm cu piciorul la ce am făcut până acum. La început, nimeni nu a crezut în noi, doar noi am crezut. Depindem de noi acum. E un singur obiectiv. În meciul ăsta ieşim câştigători, indiferent de ce va fi. Am muncit şi am făcut sacrificii ca să ajungem la Euro. Toată lumea e cu noi aici. Ieşim afară şi o să luăm ce merităm. În seara asta, toţi de aici, toţi, toţi, vom duce România pe primul loc. Luptăm până la ultima secundă. Dacă arbitru dă 10 minute de prelungiri, 10 minute jucăm calmi, cu aceeaşi mentalitate de la început şi din meciul cu Portugalia”, a le-a spus Ionuț Radu, coechipierilor după care toţi jucătorii au strigat în cor „Hai, România!”
România a învins Bosnia-Herţegovina cu 2-0 şi a egalat-o la puncte în clasament, ambele având acum 18 puncte.
„Tricolorii mici” mai au de disputat două partide, pe teren propriu, cu Ţara Galilor (13 octombrie) şi Liechtenstein (17 octombrie) şi trebuie să obţină minim patru puncte pentru a se califica la turneul final după o pauză de două decenii.
La turneul final se califică direct doar prima clasată în grupă. Cele mai bune patru din nouă ocupante ale locurilor secunde vor disputa un play-off în dublă manşă pentru a stabili ultimele două selecţionate care merg la Euro.