Ionut Popa: „Vreau sa fiu antrenorul Stelei!”

De: Cancan
Publicat: 22/02/2008 | 00:00

TEL. Antrenorul din Copou tanjeste dupa treningul de antrenor al singurei echipe romanesti care a jucat in grupele Ligii Campionilor Visator. Tehnicianul iesenilor isi doreste o victorie cu „ros-albastrii”, in meciul de duminica, si spune ca fotbalistii sai sunt supermotivati, jucand pe o prima de 5.000 de dolari Sebastian Stan Ionut Popa crede ca, oricare va fi rezultatul in partida cu Steaua, echipa sa va fi „pusa la zid”, deoarece toata lumea rosteste prea usor cuvantul blat. – Cum pregateste „nasul” Stelei partida cu „ros-albastrii”? – Nu sunt, domnule, nasul lor. Eu vreau sa fiu antrenorul Stelei. – Si cum credeti ca puteti ajunge pe banca tehnica din Ghencea? – Pai, sa nu mai existe niciun antrenor si sa ma aleaga pe mine (rade). – Mergeti la victorie? – Oricare va fi rezultatul, toti vor spune ca va fi blat. Daca vom castiga, vor zice ca am luat bani de la contracandidate, daca vom pierde, ca ne-am inteles cu Steaua. Nicicum nu e bine. Dar eu vreau sa castigam, pentru ca suntem la „minus unusprezece”. – Aveti oferte de la contracandidate? – Nu, domnule. Si nici daca am avea, nu ne intereseaza. Mai bine sarac si cu sufletul in Rai. – Se tot spune ca terenul se prezinta in conditii nefavorabile. Este un atu pentru echipa dumneavoastra? – Si noi suntem o echipa care vrea sa construiasca. Pentru toti va fi greu. Acum, intri pana la glezna in pamant, dar speram sa se mai zvante pana la ora meciului. – De cine va temeti mai mult de la Steaua? – De toata echipa. Mai ales cu revenirile celor trei, Radoi, Plesan si Ghionea, si cu sud-americanii adusi, cred ca au cel mai bun lot din tara. – Prime speciale? – La noi, primele sunt cele mai mari din Romania. Eu cred ca vom juca pe 5.000 de dolari. – Ce credeti ca va scrie presa dupa meci? – Ca a fost blat. La noi cuvantul blat este folosit mai des ca la cofetarie.