Ionuț Negoiță a anunțat cu cât vinde Dinamo! Datoriile clubului sunt de 1,8 milioane de euro

Publicat: 29/10/2019 | 14:01

Ionuț Negoiță, patronul lui Dinamo, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre viitorul clubului. Omul de afaceri a anunțat că cedează pachetul majoritar, 51% din acțiuni, pentru o sumă simbolică de un leu.

Clubul este de vânzare de doi ani, dar până în acest moment, chiar dacă mai mulți oameni de afaceri și-au arătat intenția de a cumpăra entitatea, nu s-a ajuns la un consens, scrie mediafax.ro. Negoiță a precizat că oamenii interesați sunt nevoiți ca la început să aducă jumătate de milion de euro, pentru a ”stinge” datoriile scadente. În total, datoriile clubului se ridică la 1.8 milioane de euro. ”Decizia mea este ca pachetul de 51% să-l vând pe 1 leu. Cei care vin, sunt obligați să aducă 500.000 de euro în societate, pentru a aduce la zi datoriile scadente. Nu se pune problema să dau clubul cuiva care nu are măcar cei 500.000 de euro. Aceasta este decizia mea.

Datoriile sunt de 1,8 milioane de euro! Doar o parte din ele sunt scadente. Mereu am fost transparent. Toate datele sunt și pe site-ul Ministerului de Finanțe”, a spus Negoiță la conferința de presă.

Apoi a lămurit și situația cu privire la Claudiu Florică, persoana care și-a manifestat cel mai mult intenția de a cumpăra pachetul majoritar: ”Cu Claudiu Florică am plecat de la o valoare de 5 milioane de euro și apoi am coborât la 3, la 2, la 1, iar mai apoi gratis. Mereu i-am cerut să rămână confidențial, dar apărea imediat în presă ce discutam noi. Mai apoi a dispărut în ceață. A declarat personal, de mai multe ori, că actele sunt ok. Ceea ce este foarte real. Practic, am decis ireversibil de doi ani să ies din fotbal. Am avut negocieri cu greci, arabi, chinezi, români. Am încercat să vând acest club. Am căutat o soluție ca cineva să facă mai mult decât am făcut eu. Majoritatea au dat înapoi pentru că nu avem stadion. Știți foarte bine că lucrurile sunt blocate acolo. Ăsta e un lucru important pentru club”.

Claudiu Florică este fostul patron al companiei Fujitsu în România și deținătorul unei averi impresionante. A cumpărat drepturile litigioase ale colecției de tablouri și opere de artă ce aparținea familiei Doncea și care a trecut în patrimoniul Muzeului Național de Artă din 1973!

Este vorba despre o avere impresionantă pentru care moștenitorii legali s-au luptat cu statul român, iar afaceristul a intrat pe fir și încearcă din 2016 să dea o adevărată lovitură în domeniu.

La începutul acestui an, a negociat preluarea clubului FC Argeș, dar tratativele nu s-au finalizat. A creat Regal Sport București, care din 2018 a devenit ACS ”Centrul de performanță Rapid București”.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult