Ionuț Sugacevschi, “Jaguarul” învins în finala Exatlon România de Vladimir Drăghia, a ajuns, zilele trecute, de urgență, în România. Imediat, s-a speculat că tânărul s-ar fi despărțit de soție sau că nu își găsește locul în Belgia. În realitate, acesta va suferi o intervenție chirurgicală banală.
“Trebuie să îmi repar, de urgență, dantura. Am niște probleme, va trebui să mă și operez pentru a fi totul în regulă, pentru a fi așa cum îmi doresc. În plus, cât stau pe aici, prospectez și piața, poate voi reuși să îmi deschid o sală de lupte și de forță, pentru a ne face o afacere aici.
Vom rămâne în Belgia, dar nu ar strica să avem o afacere care să meargă bine și aici, pentru că, cine știe, la un moment dat ne vom întoarce în România și poate vom rămâne definitiv aici. Nu am niciun fel de probleme în cuplu, poate vom face anul acesta și nunta, dar dacă nu, cu siguranță, la anul ne vom căsători, ne înțelegem perfect”, Ionuț Sugacevschi, poreclit “Jaguarul” de la Exatlon, pentru wowbiz.ro.
Vladimir Drăghia, marele câștigător de la “Exatlon” i-a promis “Jaguarului” că va plăti toate cele necesare pentru nuntă, din banii lui. Lucru de care Ionuț Sugacevschi nici nu a vrut să audă.
„Nu aș putea accepta. I-am și spus-o lui Vladimir și după ce s-a terminat live-ul. Am avut o discuție și i-am zis că nu aș putea acepta. Dacă vreau să fac ceva, vreau să fac pentru mine. Eu zic că nimeni nu ar accepta. Nu, nu aș putea accepta pentru că vreau să o fac eu din munca mea. E o altă satisfacție. E vorba de orgoliul meu, nu aș putea sa accept lucrul ăsta”, a spus Ionuț „Jaguarul”.