Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ionut Badea, a declarat, luni, dupa infrangerea din meciul cu Steaua Bucuresti, scor 0-1, ca terenul i-a impiedicat pe elevii sai sa realizeze lucruri importante.
„Au fost doua meciuri tari pentru noi. Toata lumea isi doreste sa bata Rapid si Steaua. Au fost doua reprize diferite. In prima am avut o echipa lunga, cu multe spatii lasate adversarului. Ne-am propus multe la acest meci. Din pacate, am pierdut trei puncte importante. Nu am reusit azi cu Steaua, dar avem un meci important la Ploiesti, cu Petrolul. Cred in continuare in munca mea. Publicul este minunat aici, la Cluj. Terenul ne-a jucat anumite feste. Terenul ne-a impiedicat in a realiza ceva important azi”, a spus Badea la Dolce Sport.