Ionuț Badea nu tremură după un nou 0-3 cu Chiajna: „Nu mă tem, nu sunt omul care să cedeze!”
Concorida Chiajna acedat pentru a doua oară consecutiv în Liga I la scor de neprezentare, 3-0. După ce runda trecută ilfovenii au pieerdut pe teren propriu cu Astra Giurgiu, în epilogul etapei a VII-a a Ligii I, formația pregătită de Ionuț Badea a cedat cu 3-0 duelul din Copou cu Politehnica Iași.
Cu toate acestea, tehnicianul ilfovenilor a declarat că nu-și simte amenințat poziția.
„Au mai fost momente de genul ăsta, chiar şi cu Flavius…nu mă tem, nu sunt omul care să cedeze, încerc să fac lucrurile să meargă. N-am intrat bine în prima repriză ca atitudine. Am fi reintrat în joc dacă marcam la acea ocazie la 0-2. Repriza a doua a fost schimbată ca atitudine echipa, dar n-a fost de ajuns”, a declarat Ionuț Badea, antrenorul principal al formației Concordia Chiajna.
Deschiderea scorului în meciul Poli Iași- Concordia Chiajna a venit în minutul 14, Flores i-a pasat ideal lui Sanoh, şutul acestuia din lateral dreapta fiind deviat în proprie poartă de Albu.
În minutul 35 moldovenii și-au dublat avantajul după ce Sanoh i-a pasat din dreapta lui Flores, care a înscris cu un şut frumos, din apropierea marginii careului mare.
Concordia s-a trezit pe finalul primului act, dar Iaşul a avut noroc, mai ales în minutul 39, când Guessan a trimis incredibil, de la 2 metri, peste poarta goală, atacantul ivorian nereușind să nimerească spațiul porții ieșene nici peste cinci minute, când a trimis o lovitură de cap.
Poli s-a aflat la conducerea jocului și în al doilea mitan și a reușit să închidă definitiv conturile cu ilfovenii în minutul 89 după o fază lucrată de Aguinaldo şi Bekui, ultimul fiind aproape de „dublă” în minutul 90.
După acest rezultat, Chiajna a rămas cu 5 puncte și se află pe locul 13 în Liga I.