Ioniță de la Clejani, reacție violentă după ce Margherita s-a ales cu dosar penal: a înjurat și a bruscat un…
Ioniță de la Clejani, tatăl Margheritei, a avut o reacție violentă la adresa unui journalist care a întrebat despre incident. Fiica lui se alesese cu dosar penal, după o plângere venită de la două femei care au susținut că au fost agresate de artistă.
Fiica Clejanilor ar fi amenințat și lovit două femei, angajate la o firmă de imobiliare. Apelul la 112 au adus polițiștii acolo. Margherita plecase. ”La data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 14:00 prin apel 112 Secția 1 Poliție a fost sesizată cu privire la un conflict dintre o femeie și angajatele unei societăți comerciale. La locație au sosit polițiștii care au luat legătura cu angajatele firmei, femeia care ar fi fost implicată nemaifiind prezentă la fața locului .
În cauză polițiștii au întocmit un dosar sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe și amenințare, iar cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor care au condus la producerea evenimentului”, se arată în comunicatul transmis de Poliție.
Margherita de la Clejani este acuzată că ar fi agresat verbal, dar și fizic, două femei, angajate ale unei agenții imobiliare pe Calea Victoriei. Reacția tatălui ei a fost una la fel de violentă, mai ales la adresa presei. Abordat de unul dintre reporterii emisiunii Xtra Night Show, Ioniță de la Clejani a avut o reacție nervoasă. După ce i-a adresat mai multe injurii, chiar ar fi fost și agresiv fizic.
Declarațiile Margheritei, la Acces Direct: ”Plecați de aici!”
Reporterii de la Acces Direct au ajuns la locul incidentului, unde Margherita are un atelier. Au fost întâmpinați de vedetă. Aceasta le-a întins o insignă pe care scria „Inspectoratul General al Poliție Române”. Totodată, le-a spus să plece, susținând că, pentru a putea vorbi cineva cu ea, trebuie să fie mai întâi îmbrăcat frumos.
„Vreau să plecați de aici, pentru că nu aveți acest drept. Este fals ceea ce este în mass-media. Ca să poți să afli adevărul de la mine trebuie să fii îmbrăcat frumos. Activez în alt domeniu, în criminalistică. Respect Poliția Română”, a spus Margherita.