Ionel Boeru, militarul care i-a împușcat pe soții Ceaușescu, recunoaște: “Aveam ordin să îi execut în timpul procesului dacă încercau să se salveze”
După 32 de ani, Ionel Boeru, militarul care i-a împușcat pe Elena și Nicolae Ceaușescu, recunoaște că avea ordin să-i execute pe cei doi în timpul procesului dacă încercau să se salveze, indiferent de victimele colaterale.
În prezent colonel în rezervă, Ionel Boeru, cel care i-a păzit pe soții Ceaușescu în timpul procesului care le-a adus moartea pe 25 decembrie 1989, la Târgoviște, a dezvăluit care au fost ordinele pe care le-a primit de la generalul Victor Stănculescu, după ce a fost informat că va face parte din plutonul de execuție a cupului Elena și Nicolae Ceaușescu.
“Pe data de 22 luptătorii au plecat în oraş, în Bucureşti în Capitală să apere televiziunea, CC, hotel Bucureşti şi alte obiective. Menționez, unitatea de la Boteni în perioada 16-22 nu a primit nicio misiune în afara cazărmii. Pe data de 25 dimineața au fost adunate cadrele care mai erau în unitate. Am fost adunați la ora 9.00 dimineaţa şi comandantul unității a spus că pentru o misiune de grad 0 are nevoie de 8 voluntari.
Am aflat de misiune când am ajuns în cazarma de la Târgoviște. Acolo am aflat care era ţinta. Nouă ni s-a spus că este o misiune în Bucureşti, iar la adunarea pe care am avut-o cu generalul Stănculescu, în spatele stadionului Steaua, ni s-a spus că urmează să participăm la judecarea unor teroriști”, a spus colonelul în rezervă Ionel Boeru.
De ce s-a oferit voluntar Ionel Boeru
Ionel Boeru a explicat și motivul principal pentru care s-a oferit voluntar. Acesta a fost marcat că opt militari au fost împușcați pe 23 decembrie, din care unul îi era bun prieten.
“Eu personal m-am oferit voluntar pentru că pe data de 23 decembrie la televiziune au fost împuscați mortal 8 militari, din care unul îmi era foarte bun prieten şi simțeam nevoia să ies din cazarmă. Am mers pe stadionul de antrenament şi acolo ne-am întâlnit cu generalul Stănculescu care a venit cu două maşini cu completul de judecată şi de acolo am plecat la Târgoviște. Până să ajungem acolo a fost o problemă în elicopter care trebuie spusă. Colegul care mă ținea de centură mi-a spus că Măgureanu avea pistol asupra lui”, a mai spus Ionel Boeru, potrivit Antena 3.
“La Târgoviște, am fost anunțați că este nevoie de trei oameni buni care să formeze plutonul de execuție”
La Târgoviște, Ionel Boeru și ceilalți militari au fost anunțați de generalul Victor Stănculescu că este nevoie de trei oameni foarte buni care să formeze plutonul de execuție.
“La Târgoviște am aterizat în dispozitivul de luptă al bateriei de artilerie care se afla acolo. Am fost adunați toţi şi înainte de a ni se da misiunile am fost anunţaţi că suntem acolo pentru a sigura siguranţa procesului soților Ceaușescu. Din cei 8 militari doar eu şi încă doi subofițeri am făcut parte din plutonul de execuție. Am fost anunţaţi de generalul Stănculescu că are nevoie de trei oameni foarte buni cu care să formeze acest pluton de execuție. Când a spus treaba asta ‘cei mai buni’ s-a uitat în ochii mei şi am înţeles că e clar trebuie să fiu şi eu, la care cei doi din spate s-au oferit şi ei. Ni s-a spus de execuție după ce s-a ales locul. A fost înainte de proces”, a mai spus colonelul în rezervă.
Ordin să-i omoare pe soții Ceaușescu, indiferent de victimele colaterale
În final, Ionel Boeru a dezvăluit că avea ordin să-i execute pe Elena și Nicolae Ceaușescu, în caz că aceștia ar fi încercat să se salveze în timpul procesului, indiferent de victimele colaterale.
“Procesul a fost o formă de a justifica execuția de după. Tot acolo ni s-a spus cum se va face execuția: se va trage de la șold, un încărcător plin foc automat. M-a şocat pentru că noi la vremea respectivă nu executam trageri de la șold. Apoi ni s-a spus să-i luam din transportor, eu nu știam că sunt acolo. Trebuia să îi iau pe rând să îi duc la vizita medicală, după care să îi duc în sala unde avea loc judecata. Ultimul ordin pe care l-am primit este că voi asista la proces şi voi asigura siguranţa în încăpere. În caz că se va încerca eliberarea acestora sau altceva de genul să-i execut, să îi împușc, inclusiv de victimele colaterale”, a mai povestit Ionel Boeru.