Fericit că a recâștigat șefia județului Neamț, Ionel Arsene a venit în București ca să sărbătorească victoria. “Deputatul-șosetă”, așa cum mai este cunoscut politicianul, a primit sincere felicitări de la finul său, Ginel, în cel mai scump restaurant din Herăstrău. Cei doi nu au stat singuri la masă, ci au avut companie.
Potrivit surselor noastre, baronul PSD și Gheorghe Vlasie, zis Ginel, cunoscut drept omul care asfaltează tot județul Neamț, au fost însoțiți de două doamne în localul de lux din nordul Capitalei. În urma alegerilor locale de duminica trecută, 27 septembrie, Ionel Arsene a obținut al doilea mandat pentru fotoliul de preşedinte al CJ Neamţ. El a candidat din partea Alianţei pentru Modernizarea Neamţului 2020 PSD ALDE PPU și a întrunit 41,5% dintre voturi. Cei doi au sărbătorit astfel încă patru ani de mandat la județ, dar și de afaceri.
În urmă cu un an, paparazzii CANCAN.RO i-au surprins în exclusivitate pe cei doi buni prieteni în timp ce își vorbeau la ureche pe stradă, de frică să nu fie interceptați.
Nu rata: Un lider al PSD îl atacă pe Ludovic Orban, după ce premierul a fost fotografiat în Centrul Vechi la o terasă: “Tablou de Grigorescu, de unde doar carul lipsește”
PSD-ALDE-PPU au obţinut 13 dintre cele 34 de mandate de consilier, conform Agerpres. În plus, candidatul PNL Neamţ la preşedinţia CJ Neamţ, deputatul Mugur Cozmanciuc, a fost votat de 33,9%. Potrivit Biroului Electoral Judeţean Neamţ, prezenţa la vot a fost de 43,21%, mai mică faţă de alegerile locale de acum 4 ani, când s-a înregistrat o prezenţă de 47,73%.