Ion Țiriac și Dan Șucu, doi dintre cei mai influenți oameni de afaceri din România, sunt pe punctul de a finaliza o investiție uriașă de 40 de milioane de euro. Cei doi s-au asociat pentru un proiect ambițios, însă detaliile planului lor au fost ținute secret până acum.
Potrivit presei italiene, Ion Țiriac și Dan Șucu negociază intens pentru a deveni principalii acționari ai clubului Genoa, una dintre echipele cu tradiție din Serie A. Genoa, deținătoare a 9 titluri de campioană, care nu a mai câștigat însă un trofeu de campionat din 1924.
„Unul dintre investitori este Ion Țiriac, în vârstă de 85 de ani, cu un trecut în tenis și un prezent de antreprenor cu o avere estimată la 2 miliarde de dolari, ceea ce îl face de drept cel mai bogat sportiv din lume. Alături de el este Dan Șucu de la Mobexpert, una dintre cele mai bune companii din lume în domeniul mobilei. El se află deja în lumea fotbalului și este vorba despre echipa sa, Rapid București, aflată în prezent pe locul șapte în prima ligă din România și în cursa pentru play-off”, scrie presa italiană, citată de adevărul.ro.
Potrivit Calcio Genoa, discuțiile dintre cei doi investitori și conducerea clubului sunt într-un stadiu avansat și ar putea fi încheiate în următoarele ore. Se pare că CEO-ul clubului, Andres Blazquez, a lucrat luni de zile pentru a atrage capitalul românesc, fiind chiar invitat de Dan Șucu la București în septembrie, pentru a asista la un meci al Rapidului.
De asemenea, în trecut, Genoa a încercat să transfere un jucător de la echipa italiană la Rapid București, semn că relațiile dintre cluburi erau deja bine stabilite.
Țiriac și Șucu intenționează să contribuie cu 40 de milioane de euro pentru majorarea capitalului clubului Genoa. Această sumă le va garanta statutul de acționari principali și controlul asupra deciziilor majore în cadrul echipei.
Dacă negocierile se finalizează cu succes, această investiție ar putea marca o nouă etapă în istoria clubului italian, iar implicarea celor doi români ar putea să le aducă o influență importantă în fotbalul internațional.
CITEȘTE ȘI: Fundația Ion Țiriac, premiul special pentru Investiții în Sport la Gala Mari Sportivi ProSport 2024!