Ion Iliescu, internat de urgență. A fost diagnosticat cu pericardită hemoragică și este operat la inimă

De: Cancan
Publicat: 01/04/2019 | 16:56

Momente delicate pentru Ion Iliescu și familia lui. Fostul preşedinte al României a fost internat de urgență astăzi la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu” din București pentru o afecţiune cardiovasculară. Surse medicale au declarat că a  fost diagnosticat cu pericardită hemoragică și este operat la inimă în această după-amiază. Fostul șef de stat are 89 de ani.

Citește și: Ultimele imagini de paparazzi cu Ion Iliescu. Cum arată acum fostul președinte al României

Fostul președinte Ion Iliescu va fi operat pe inimă, iar în aceste momente având loc pregătirile pentru intervenția chirurgicală, relatează dcnews.ro. Conform primelor informații, diagnosticul este pericardită hemoragică. Este vorba despre o inflamare a pericardului. Surse medicale au precizat pentru MEDIAFAX că fostul preşedinte Ion Iliescu a fost internat astăzi la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare “Prof. C.C. Iliescu” din Capitală din cauza unor probleme la inimă.

Citește și: Fabulos! Ce pensie are Ion Iliescu. Suma îi asigură tot confortul

UPDATE 20:45  Ion Iliescu a fost supus unei intervenţii chirurgicale cu un rezultat final foarte bun.

Citește și: Ion Iliescu a fost operat de urgență. Cum a decurs intervenția chirurgicală făcută la inimă

UPDATE 20:13  Fostul ministru al Sănătăţii, cardiologul Mircea Cinteză, a dezvăluit ce presupune operaţia pentru pericardită, diagnostic primit de fostul președinte al României.

Citește și: Cardiologul Mircea Cinteză, despre operaţia pentru pericardită, afecţiunea de care suferă Ion Iliescu

UPDATE 17:27 – fostul șef de stat a fost transferat de la Spitalul Elias la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C.C. Iliescu”.

Citește și: Ion Iliescu, primele declarații oficiale despre starea de sănătate după ce s-a aflat că va fi operat la inimă

Vă reamintim că în urmă cu 12 ani, Ion Iliescu a suferit o intervenție la artera coronariană în Paris, când i s-a adăugat un al șaselea stent pentru o mai bună circulație a sângelui. “Nu a fost vorba despre o operație. Nu a presupus deschidere sau spitalizare. A fost pur și simplu o coronografie. Totul a durat 20 de minute”, a declarat atunci Ion Iliescu. Într-un alt interviu, președintele de onoare al PSD a mărturisit că a mers în Paris pentru un control de rutină la doi ani de la precedenta intervenție la care i s-au implantat cinci stenturi: “Controlul a ieșit pozitiv, dar s-a considerat oportun să-l implanteze pe al șaselea”.

Citește și: Fostul președinte al țării este… istorie! Ion Iliescu s-a prăbușit în topul personajelor iubite de români

Cele cinci stenturi i-au fost implantate fostului președinte în primăvara lui 2005, când au apărut primele probleme cu inima. Ion Iliescu a deţinut funcţia de preşedinte al României pentru două mandate, între 1992-1996 şi 2000-2004. Fostul președinte al României a împlinit 89 de ani luna trecută, mai exact pe 3 martie.

Citește și: E ziua lui Ion Iliescu. Câți ani a împlinit fostul președinte și ce mesaj i-a transmis PSD