Ion Iliescu, în doliu! Pierdere teribilă pentru fostul preşedinte al României
„A încetat din viaţă, după o suferinţă prelungită, ANDREI ALEXANDRU, consilier al preşedintelui Senatului României.
Membru al Partidului Social Democrat, Andrei Alexandru a fost o prezenţă activă în dezbaterile politice, permiţându-şi de-a lungul anilor chiar şi poziţii adeseori incomode şi percepţii nu totdeauna agreabile. Era o fire permanent neliniştită, dar activă în disputele de idei, pe teme politice la zi.
A lăsat în urmă o familie îndurerată, căreia i-a fost devotat.Eu l-am apreciat întotdeauna pentru spiritul său combativ, pentru angajamentul său constant în disputele politice, pentru modestia sa în viaţa personală şi în comportamentul civic.
Personal, am avut o relaţie apropiată cu Andrei Alexandru, apreciindu-i angajamentul politic şi implicarea în disputele de idei. A fost, totodată, un apropiat al familiei noastre, manifestând o prietenie constantă, indiferent de împrejurări, lucru pe care l-am apreciat împreună.
Ne-a părăsit un prieten, pe care l-am preţuit şi căruia îi vom păstra o caldă amintire. Condoleanţe familiei îndurerate.
Dumnezeu să-l odihnească .
Nina şi Ion Iliescu, a scris Ion Iliescu pe Facebook.