Ion Dichiseanu, ultimul omagiu

Publicat: 21/05/2021 | 20:00

Trupul neînsuflețit al marelui actor Ion Dichiseanu a fost depus, cu puțin timp în urmă, la Teatrul Nottara, acolo unde oamenii care l-au îndrăgit vor putea veni să-și ia rămas bun.

UPDATE 19:45

Un ultim omagiu i-a fost adus marelui actor Ion Dichiseanu și de către galeria Rapid. Aceștia au venit în număr mare pentru a își prezenta regretele pentru cel ce s-a stins din viață. Ion Dichiseanu a fost un susținător înfocat al echipei F.C Rapid. Suporterii s-au prezentat la căpătâiul actorului cu o coroană de flori albe și roșii pe care stă scris „Regrete eterne. Liga suporterilor Rapid.” Aceștia au povestit din amintirile pe care le aveau cu Ion Dichiseanu, iar mai apoi fiecare suporter a trecut pe lângă sicriu și și-a luat rămas bun de la actor.

Galeria Rapid, omagiu în memoria lui Ion Dichiseanu

UPDATE 18:30

Eugen Cristea și Valentin Teodosiu au ajuns la Teatrul Nottara pentru a aduce un ultim omagiu actorului Ion Dichiseanu. Cei doi și-a exprimat regretul pentru trecerea în neființă a acestuia și i-au lăudat întreaga activitate artistică.

„A dispărut de lângă mine și de lângă noi un ultim mohican al teatrului românesc. Unul dintre ultimii boieri sau gentlemani ai teatrului românesc. Un personaj cu totul aparte și tot ceea ce spun acum este cu majuscule. Un artist, un cântăreț, un scriitor, un om și un mare prieten.”, a spus Eugen Cristea.

„Am fost prieteni și colegi 27 de ani. Am făcut filme împreună, radio, televiziune… Este trist să mori cu zile. S-a dus un suflet generos, un mare artist, un boier, un boem, o minune de actor, iubit de toată lumea. Dumnezeu să îl ierte!”, a spus și Valentin Teodosiu.

UPDATE 16:25

Fuego s-a prezentat la căpătâiul actorului Ion Dichiseanu cu o coroană de tradafiri albi. Artistul a oferit câteva declarații, în memoria marelui actor: „Printre cea mai frumoasă amintire este aceea de la Sala Palatului, în care am maestrul a făcut un recital și eu cântam. A fost un moment pe care n-o să-l uit toată viața mea. Zece minute oamenii l-au apludat în picioare, pentru că el în momentul Acela recita un poem dedicate colegilor lui, marilor actori plecați… a fost cel mai frumos moment din viața mea. Pentru că întâlnirea cu Ion Dichiseanu a fost o experiență unică pentru mine, eu terminând și Teatru.”

UPDATE 13:18

Trupul neînsuflețit al maestrului a fost depus la Teatrul Nottara din Capitală. Oamenii prezenți au aplaudat atunci când sicriul a fost ridicat.

Sicriul cu trupul neînsuflețit al marelui actor Ion Dichiseanu, depus la Teatrul Nottara

Înmormântarea se va desfășura cu respectarea normelor sanitare în vigoare. Sâmbătă, 22 mai, la ora 10.00, cortegiul va pleca spre Cimitirul Bellu, unde sicriul va fi depus în capelă, iar slujba de înmormântare va avea loc ora 12.00. Ion Dichiseanu va fi înmormântat cu onoruri militare. 

Maestrul s-a stins din viață la 87 de ani

Unul dintre cei mai iubiți actori din România, Ion Dichiseanu, s-a stins din viață pe 20 mai 2021, la vârsta de 87 de ani, dintre care peste 40 de ani i-a petrecut pe scena Teatrului Nottara, care i-a fost „acasă”. A făcut parte din celebra „tripletă de aur” a Teatrului Nottara, alături de George Constantin și Cristea Avram și a jucat aici, în teatrul de pe bulevard, zeci de roluri care i-au adus gloria, au scris pe Facebook reprezentanții Teatrului Nottara. (VEZI ȘI: De ce a murit Ion Dichiseanu? Maestrul era internat la Spitalul Floreasca)

Povestea lui Ion Dichiseanu, bărbatul iubit de toate femeile și actor adulat, a început în Teatrul Nottara, în anul 1961, cu rolul care l-a făcut celebru, Antoniu, în spectacolul Antoniu și Cleopatra, de W. Shakespeare, după ce destinul l-a purtat pe multe și întortocheate căi.

Ion Dichiseanu va fi condus pe ultimul drum cu onoruri militare

Peste jumătate de secol de teatru în România

S-a născut pe 20 octombrie 1933. Călătoria lui prin lume a început în gara din Adjud, așa cum îi plăcea să povestească, „printre pavilioanele CFR-ului”, căci tatăl lui a fost impiegat, mai amintesc colegii maestrului, pe pagina de Facebook a Teatrului Nottara. Anii războiului au fost tumultuoși și i-au răpit unul dintre primele visuri de copil: să-și ia o bicicletă. Apoi, istoria a venit peste el, iar la aproape 10 ani, a ajuns într-un lagăr de lângă Salzburg, unde a petrecut aproape un an, până când a fost eliberat de americani. S-a întors în țară împreună cu familia și, pentru că i-au murit părinții, a fost nevoit să se întrețină, așa că și-a petrecut doi ani la o școală de ucenici, apoi a devenit student la Politehnică. Însă destinul lui era în altă parte… Nepoata celebrului George Vraca, personalitate care avea să-i marcheze destinul, i-a sugerat să meargă la unchiul ei, pentru o audiție.

Și, cu o intuiție extraordinară, George Vraca a ghicit în el, în acele câteva clipe în care băiatul timid a recitat un monolog din Othello, marele actor care avea să marcheze peste jumătate de secol de teatru în România. L-a trimis să dea examen la Institut, unde a fost admis al doilea din peste 300 de candidați, și de-abia atunci Ion Dichiseanu a simțit că se află pe drumul cel bun.

(CITEȘTE ȘI: Simona Florescu, fosta soție, mesaj cutremurător după dispariția lui Ion Dichiseanu)

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1959 și a plecat, împreună cu toată promoția lui, la proaspăt înființatul Teatru din Botoșani, unde au fost repartizați. Dar destinul avea să i se întâlnească din nou cu cel al lui George Vraca. Acesta l-a văzut pe scenă și l-a chemat la București să-i ofere rolul principal din Antoniu și Cleopatra. Și așa a început un traseu extraordinar în Teatrul Nottara, unde în cele peste patru decenii cât a urcat pe scenă a jucat roluri rămase în istoria teatrului românesc. După Antoniu, i s-a oferit rolul lui Alioșa în Frații Karamazov, în anul 1962, ambele spectacole în regia lui George Teodorescu.

Tot în 1962, a jucat, în regia lui Radu Penciulescu, Steaua polară de Sergiu Fărcășan și rolurile au continuat în mari spectacole precum: Oedip rege de Sofocle, regia Mircea Marosin (1964), O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia George Rafael (1966), Othello de W. Shakespeare, regia Cornel Todea (1969), Timon din Atena de W. Shakespeare, regia Dinu Cernescu (1978), Coriolan de W. Shakespeare, regia Dinu Cernescu (1979), Citadela sfărâmată de H. Lovinescu, regia Mihai Berechet (1984), Misterele Londrei, un musical după Pygmalion, de G.B. Shaw, regia Dominic Dembinski (1995), Îngeri în America de Tony Kushner, regia Theodor-Cristian Popescu (1999), Ce frumos e în septembrie la Veneția de Teodor Mazilu, regia Nicolae Scarlat (2001), Sărbători fericite de Jean Poiret, regia Dinu Cernescu (2003).

Ion Dichiseanu, carieră importantă în cinematografie

„De asemenea, Ion Dichiseanu a avut și o importantă carieră în cinematografie, jucând în peste 50 de filme, iar a doua iubire a vieții lui, pe lângă teatru, a fost muzica, la concerte umplând săli și stadioane întregi. A publicat volumele Frumoasa spaniolă, frumoasa suedeză și Am fost rivalul regelui. Povestea mea de iubire cu Sara Montiel. Căci Ion Dichiseanu a avut și o viață privată tumultuoasă, nu puține fiind poveștile despre marile lui amoruri, istorisite ca-n cele mai frumoase romane de dragoste.

În anul 2019, a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de ofițer. 

Dispariția lui Ion Dichiseanu lasă un gol în lumea artistică din România, iar cuvintele pe care le rostea el într-un interviu acordat în urmă cu aproape un deceniu sunt azi, într-un alt context, la fel de actuale: «Mi-aş dori foarte mult ca mai marii ţării să înţeleagă, nu doar la nivel declarativ, că o naţiune fără cultură este pierdută şi, deci, să privească mai înţelegător zbaterile noastre şi să ne sprijine concret.»

Ne luăm adio astăzi de la o mare personalitate artistică! Dumnezeu să-l odihnească! (VEZI ȘI: Mesajul emoționant transmis de Mihai Morar, după moartea lui Ion Dichiseanu: ”Ai fost o icoană pentru mine”)

Trupul neînsuflețit al lui Ion Dichiseanu va fi depus vineri, 21 mai 2021, la ora 13.00, în foaierul Teatrului Nottara, iar cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu. Întregul proces se va desfășura cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

Sâmbătă, 22 mai, la ora 10.00, cortegiul va pleca spre Cimitirul Bellu, unde va fi depus în capelă, iar slujba de înmormântare va avea loc ora 12.00. Ion Dichiseanu va fi înmormântat cu onoruri militare”, mai scriu reprezentanții Teatrului Nottara pe pagina de Facebook.

This browser does not support the video element.

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult