Ion Cristoiu a vorbit despre alegerile care vor avea loc toamna aceasta în Capitală. Iată ce crede jurnalistul.
Analistul consideră că Nicuşor Dan, candidatul PNL-USR-PLUS la Primăria Capitalei, şi-a redus campania electorală dusă prin atacarea Gabrielei Firea şi apelează la elogierea celor trei partide care-l susţin, fără a-şi „seduce” electoratul cu soluţii.
Iată ce a scris Cristoiu pe blogul său:
„Campania pentru alegerile locale e în toi. N-am putut să nu remarc înverşunarea lui Nicuşor Dan de a desfăşura o campanie de atitudini politice, valabilă mai degrabă la parlamentare decât la locale.
Întreg mesajul lui Nicuşor Dan e dominat de critica Gabrielei Firea nu ca primar, ci ca lider PSD. N-am auzit o vorbă despre ce va construi el după ce va ajunge primar. Numai şi numai angajamente de demolare a ceea ce a făcut Gabriela Firea şi mai ales angajamente de a o trimite la puşcărie pe contracandidată. Primul lucru pe care-l va face Nicuşor Dan va consta într-o anchetă penală a ceea ce el numeşte matrapazlâcurile Gabrielei Firea. Să zicem că Gabriela Firea a făcut matrapazlâcuri. Şi ce mă încălzeşte pe mine bucureştean că viitorul primar va ţine locul DNA? Eu vreau de la viitorul primar să rezolve marile probleme ale oraşului, nu s-o denunţe pe Gabriela Firea. Concomitent cu asta Nicuşor Dan îşi reduce campania la elogiul celor trei partide care-l susţin.
De parcă ar candida la prezidenţiale nu la locale. Nicuşor Dan a desfăşurat o activitate excelentă ca lider al Salvării Bucureştiului. Totuşi el se bate să ajungă primar şi nu lider al Opoziţiei faţă de Gabriela Firea.
Ascultând mesajele m-am gândit cu amărăciune că localele pe Bucureşti sunt total lipsite de fantezie.
Iată la ce trucuri apelau candidaţi pe vremuri.
Odată ajuns lider de partid (Partidul Conservator-Democrat), prin desprinderea de Partidul Conservator, Take Ionescu purcede la o aprigă campanie de seducere a electoratului. Era la începutul lui 1908. C. Bacalbaşa povesteşte în Bucureştii de altădată despre şiretlicul folosit în Bucureşti de un fruntaş de sector. Poposind la domiciliul unui mic negustor, politicianul îl anunţa că, de va ajunge la putere, Take Ionescu va deschide un mare bulevard prin partea locului. Casa negustorului ar urma să fie expropriată. Contra cost, fireşte, din partea statului. Politicianul îl întreba pe negustor cât ar vrea să obţină. Şmecher, interlocutorul dădea suma de 5.000 de lei (la valoarea de atunci a leului). Casa dacă făcea 2.000 de lei, fiind o cocioabă amărâtă. Takistul era însă mai hoţ. – Cum, se întreba el mirat, doar atât? E prea puţin. Trece 10.000 de lei, nu vrem să-l înşelăm pe bravul cetăţean – zicea el secretarului care-l însoţea. Acesta din urmă, actor şi el în piesă, se revolta pur şi simplu. – Zece mii? E prea puţin. – Ai dreptate! sărea şeful, pune 15.000. – Dacă venim la putere, se întorcea el către negustor, îţi expropriem casa cu 15.000 de lei!
Şi negustorul îl vota cu amândouă mâinile!
La trişerii electorale apelau toţi politicienii vremii. Ei practicau însă clişee, cum ar fi făgăduielile abstracte sau angajamentele nitam-nisam. Takismul aduce o noutate de valoarea unei revoluţii. Un şiretlic precum cel cu exproprierea surprinde prin nota de credibilitate. Politicianul nu vine la poarta omului pentru a vântura vorbe deşarte, ci pentru a lăsa impresia gospodarului serios, care stă la discuţie cu alegătorul.
Pe deasupra, şiretlicul îşi are rădăcinile în cunoaşterea românului. Aşa cum se vede din împrejurare, românul găseşte satisfacţii de vanitate răzgâiată în a şti c-a ciupit de la stat făcând-o pe şmecherul”.