Ion Caramitru: „Mi-e dor sa fac filme in Romania”
Caramitru a povestiti ca, de-a lungul timpului, a jucat in 14 filme si a dat probe pentru 30. „Am o rata de succes de 50 la suta. Agentul meu crede ca este un procent fabulous”, a spus Caramitru.
Despre rolurile din productiile straine, Caramitru a spus ca interpreta, de obicei, personaje din estul Europei. „Am jucat un turc, doi cehi, doi polonezi, un grec si trei romani”, a precizat el.
Directorul Teatrului National Bucuresti a spus ca a refuzat mereu orice rol de tip comunist, in perioada dinainte de 1989, unul dintre aceste roluri refuzate de el fiind acela al lui Vlad Tepes.
„Era in perioada in care Vlad Tepes si Mihai Viteazul erau variante ale lui Ceausescu in costume de epoca”, a spus el. „Noroc ca nu eram membru de partid, sa am sarcina de serviciu sa il joc pe Vlad Tepes”, a mai declarat actorul.
Caramitru va primi, sambata seara, la gala TIFF, premiul pentru intreaga activitate decernat unei personalitati din cinematografia romaneasca, anual, in cadrul festivalului.
In onoarea sa, filmul „Stefan Luchian”, in care a jucat rolul principal, va fi proiectat sambata la TIFF, dupa trei decenii de la lansare.