Ioana Tufaru a tunat şi a fulgerat când a auzit o tânără spunând că Nicoleta Guţă este artista ei preferată. Fiica Andei Călugăreanu se afla în parc cu fiul ei, când a luat-o la rost pe domnişoara cu pricina.
Ioana Tufaru s-a supărat foarte tare când a auzit-o pe tânără spunând că ascultă manele şi a ţinut să îi ţină fetei o „lecţie” gratuită. Ea consideră că Nicoleta Guţă nu poate fi numită artistă, în adevăratul sens al cuvântului, şi că cine o ascultă este lipsit de cultură.
„Cum să fii în parc, înconjurată de copii şi să spui că artista ta preferată e Nicoleta Guţă. N-are pic de bun simţ şi cultură dacă ascultă poluare fonică. Mama mea e Anda Călugăreanu şi am învăţat să percep altfel noţiunea de artist. Nu orice fată de bani gata care miorlăie de două-trei ori pe sistem se poate numi artistă sua cântăreaţă. Mirabela Dauer, Angela Similea, Monica Anghel…Ele da, sunt cântăreţe. Avem şi în generaţia tânără nume cu rezonanţă…Andra, Delia, Elena şi multe voci bune la concursurile de talente. Auzu, Nicoleta Guţă! Ce piese are, domnule, madam Guţă?”, a declarat Ioana Tufaru, pentru wowbiz.ro.