Ioana Tufaru a slăbit 75 de kilograme! Cum arată femeia acum

De: Cancan
Publicat: 20/07/2019 | 18:46

Ioana Tufaru a trecut printr-o altă intervenție chirurgicală. Din cauza kilogramelor în plus, fiica Andei Călugăreanu risca probleme grave de sănătate, însă medicul care a operat-o și prima dată i-a montat un inel gastric.

„M-am operat pe 3 octombrie 2017. Tot domnul doctor care mi-a făcut şi intervenţia de micşorare a stomacului mi-a sărit în ajutor şi nu mi-a cerut niciun ban. E ca un înger păzitor. Mă simt foarte bine acum. Prima săptămână am mâncat numai supe, apoi mâncare pasată, de bebeluş. A fost o operaţie uşoară şi sunt mândră că am slăbit 40 de kilograme în aproape şase luni. Dacă mai slăbesc 30 de kilograme, sunt cea mai fericită”, povestea Ioana la finalul lunii octombrie 2017.

La un an şi nouă luni de când i-a fost montat inelul gastric, fiica Andei Călugăreanu are 90 de kilograme, cu 75 mai puţin decât avea când a făcut intervenţia medicală.

„Îi mulţumesc domnului doctor din tot sufletul. Nici nu mai puteam să merg când aveam 165 de kilograme. Oboseam, gâfâiam, mă dureau articulaţiile, viaţa mea devenise din nou un chin. Acum am 90 de kilograme şi pot să funcţionez şi eu ca o femeie normală. Aş vrea să mai slăbesc 10 kilograme, dar dacă nu reuşesc, nu o să fac o tragedie din asta. În prezent mă simt bine în pielea mea”, a declarat Ioana Tufaru pentru WOWbiz.ro

„Singurul inconvenient, să zicem aşa, este surplusul de piele flască rămas în urma slăbitului brusc, dar pe mine, sincer, nu mă deranjează. Nu am de gând să mă fac model sau manechin aşa că nu o să-mi creeze probleme acest aspect”, a adăugat fiica Andei Călugăreanu.