Când nimeni nu se mai aștepta la o posibilă împăcare, iată că Ilie Năstase și Ioana Simion i-au lăsat pe toți cu gura cască. Cei doi s-au căsătorit, iar bruneta a făcut declarații uluitoare după nuntă.
În urmă cu zece zile, Ilie Năstase și Ioana Simion au luat o decizie neașteptată: aceea de a se căsători. Evenimentul a fost unul restrâns, la care au participat doar apropiații. Ilia Năstase și aleasa inimii sale s-au cununat religios într-o biserică din localitatea constănțeană Techirghiol, iar nașii au fost Ciprian Marica și Ioana, mama copiilor săi.
Nunta a fost parcă desprinsă din povești. Cei doi au radiat de fericire, iar după slujba religioasă au petrecut alături de oamenii dragi la un restaurant cunoscut de pe malul mării. Totuși, lumea se întreabă în ce fel a reușit Ilie Năstase să o întoarcă din drum pe Ioana, care era hotărâtă să divorțeze.
Acum, la zece zile după eveniment, bruneta le-a dezvăluit fanilor cum au decurs lucrurile, dar și cum a ajuns în fața altarului cu celebrul tenismen. (CITEȘTE ȘI: ILIE NĂSTASE, ÎN CURÂND TATĂ DE FATĂ? SPORTIVUL ARE PLANURI MARI DUPĂ NUNTA CU IOANA SIMION)
”Ilie devenise un pic mai agitat, nu ne mai prea înțelegeam, vorbeam singură. Am mers de două ori să înaintez cererea de divorț și, în ziua în care vorbisem cu avocata mea, eu mă aflam cu Ilie în mașină și i-am spus că merg să depun actele. Atunci m-a făcut să plâng. Mi-a spus că nu e nevoie să mai merg la avocat, că-mi oferă divorțul la notar, doar să îi împlinesc o singură dorință. Dorința de a fi mireasă. Și după îmi promite că mergem la notar și divorțăm. Atunci mi-au dat lacrimile”, a spus Ioana Simion.
Ioana și Ilie Năstase au arătat impecabil în ziua nunții lor. Bruneta a optat pentru o rochie de mireasă tip sirenă, care i-a pus formele în evidență. Părul l-a prins într-un coc lejer si a a avut un machiaj discret.
Nici Ilie Năstase nu s-a lăsat mai prejos! Celebrul tenismen a ales, pentru ziua nunții sale cu Ioana, un costum cu epoleți, de culoare bleumarin. (VEZI ȘI: ILIE NĂSTASE, CUNUNAT DE CIPRIAN MARICA! IOANA ŞI FOSTUL FOTBALIST, PRIMA APARIŢIE ÎMPREUNĂ DUPĂ AMANTLÂCUL CU ANA MUNTEAN)