Influencerița Ioana Grama și-a planificat o vacanță de vis în Italia, alegând ca destinație superba regiune montană a Dolomiților, una dintre favoritele sale. Pe lângă peisajul absolut minunat, tânăra mămică a împărtășit pe rețelele de socializare cu cine s-a întâlnit chiar în hotelul în care era cazată!
Aceasta nu este prima vizită a Ioanei în Dolomiți; de altfel, acum trei ani, împreună cu fiica sa, a explorat frumusețile acestei zone. Fascinată de priveliștile uluitoare și de liniștea din munți, Ioana a decis să revină la destinația care i-a cucerit inima.
Cazarea aleasă pentru această escapadă montană a fost un hotel de lux, cu facilități de top și servicii premium. Ioana s-a bucurat de confortul exclusivist oferit de acest hotel, unde prețurile sunt pe măsura celor mai rafinate așteptări. Totuși, se pare că surprizele pentru vedetă nu s-au oprit la confortul și frumusețea peisajelor. Ioana a avut parte de o întâlnire neașteptată în holul hotelului, unde a dat peste nimeni altul decât Paul Wesley, cunoscutul actor american din seria populară „The Vampire Diaries”.
Paul Wesley, recunoscut pentru rolul său din „The Vampire Diaries”, este un actor îndrăgit în întreaga lume, iar ocazia de a-l întâlni în timpul vacanței a fost o surpriză de proporții pentru Ioana, cât și pentru admiratorii săi.
Ioana Grama este o antreprenoare cunoscută în mediul online, care a înregistrat prin cele două firme ale sale, Ioana Grama 92 Media și Ioana Istagrama, o cifră de afaceri totală de 2,73 milioane de lei în 2022, conform datelor publicate de Economica.net, bazate pe informații de la Termene și Oficiul Național al Registrului Comerțului.
Această valoare reprezintă o scădere de 20% comparativ cu cifra de afaceri din 2021. Totuși, profitul net al firmelor s-a situat la 1,18 milioane de lei în 2022, cu o marjă de profit îmbunătățită, de 43,22%, depășind cu peste 3,5 puncte procentuale nivelul din anul precedent. Aceste rezultate au fost obținute cu doar un singur angajat.
Citește și: IOANA GRAMA, PROBLEME MARI DE SĂNĂTATE ȘI DURERI CRUNTE: „MI-AU FOST TĂIATE GINGIILE ȘI NU ȘTIU, AM O…”