Ioana Ginghină și Cristi Pitulice, lună de miere în trei! Cine i-a însoțit în vacanța de cinci stele din Thailanda

Publicat: 08/01/2024 | 13:35

În luna septembrie a anului trecut, Ioana Ginghină și Cristi Pitulice își uneau destinele. Cei doi au făcut o nuntă restrânsă și au amânat luna de miere până în 2024. Așa că încă din prima zi a anului, aceștia și-au făcut bagajele și au plecat în Thailanda. Însă, în mod surprinzător, proaspeții căsătoriți nu au mers singuri în luna de miere, ci au fost însoțit de încă o persoană. Despre cine este vorba?

După o relație de ani de zile, Ioana Ginghină și Cristi Pitulice au decis să facă pasul cel mare și să își unească destinele și în mod oficial. Cei doi s-au căsătorit în luna septembrie a anului trecut, iar nunta au făcut-o chiar în curtea propriei case. Însă, din cauza programului încărcat, cei doi au decis să amâne luna de miere până la începutul acestui an.

(CITEȘTE ȘI: ALEXANDRU PAPADOPOL A PUS MÂNA PE TELEFON ȘI A SUNAT-O PE IOANA GINGHINĂ DUPĂ CE FEMEIA S-A RECĂSĂTORIT. I-A URAT „CASĂ DE PIATRĂ”, DAR CONVERSAȚIA A LUAT O ALTĂ TURNURĂ)

Ioana Ginghină, lună de miere în trei

Așa cum spuneam, la începutul acestui an, Ioana Ginghină și Cristi Pitulice și-au făcut bagajele și au plecat în luna de mire. Cei doi au ales o destinație îndepărtată, iar acum se relaxează în Thailanda. Însă, aceștia nu au plecat singuri, ci însoțit de o a treia persoană.

Mai exact, fiica Ioanei Ginghină este cea care i-a însoțit pe proaspeții căsătoriți în luna de miere. Deși pentru mulți acest lucru ar părea ciudat, actrița spune că nu avea cum să își lase fiica acasă. Se pare că aceasta nu îi încurcă pe adulți, cei trei întâlnindu-se doar atunci când servesc masa.

„Ruxi are cameră separată, am vrea să ne deranjeze mai mult, dar nu ne deranjează. Așa a fost și în Zanzibar. Ea își ia cameră separată, avem piscină, avem plaja lângă, intră când vrea, iese când vrea, nu stă de noi lipită în vreun fel.

Numai dacă ieșim undeva la un restaurant, asta de obicei seara mai mult sau când sunt excursiile, dacă vrem să plecăm undeva, dar Ruxi nu ne deranjează. Nu mai e un copil să zici: vai, dacă pleci cu copilul te deranjează în vreun fel!”, a declarat Ioana Ginghină, potrivit unica.ro.

„Direct în inima Thailandei”

Ioana Ginghină s-a arătat cucerită de experiența din Thailanda, până acum. Vedeta și-a încărcat bateriile pe plajele însorite și a început anul cum nu se poate mai bine. Mai mult, vedeta a avut parte și de aventură, făcând cunoștință cu tigrii și gheparzii din Thailanda.

„Am sărit în 2024 cu un zbor epic care a lăsat în urmă orice urmă de oboseală. Direct în inima Thailandei, unde artificiile de Anul Nou sunt înlocuite cu susurul palmierilor și marea care mă îmbrățișează cu valurile ei calde. Am spus pa oboselii călătoriei cu cel mai bun remediu: un Mai Tai tropical și o porție de mâncare locală atât de bună, încât orice gând de dietă devine istorie. Acesta e locul unde lunea înseamnă plajă și rezoluțiile sunt doar sugestii.

Recunosc, mi-am testat curajul. Cu palmele pe blana unui tigru și a unui ghepard, am simțit un amestec de teamă și entuziasm. Crescând acasă patru pisici, sunt fascinată de feline de orice fel. Dar această experiență a fost cu totul specială”, a mărturisit Ioana Ginghină, în mediul online.

(VEZI ȘI: O DUCEA SĂ FACĂ PLAJĂ LA NUDIȘTI! IOANA GINGHINĂ RUPE TĂCEREA, DUPĂ 18 DE ANI: CINE A ÎMPINS-O DE LA SPATE SĂ POZEZE ÎN PLAYBOY)