Ioana Ginghină a făcut anunțul! Actrița se mută din casa în care a locuit alături de Alexandru Papadopol.
A fost un an plin de încercări pentru Ioana Ginghină. Pe 20 iunie, actrița și Alexandru Papadopol au semnat actele de divorț, pe cale amiabilă, la notar. Iar, acum, fiecare își vede mai departe de viața lui. Actorul s-a afișat deja cu noua iubită, Adriana Titieni, însă în viața Ioanei nu a apărut încă nimeni. (CITEȘTE ȘI: IOANA GHINGHINĂ & ALEX PAPADOPOL AU FOST LA PSIHOLOG CA SĂ-ȘI SALVEZE CĂSNICIA, DAR… AM AFLAT CINE A INSISTAT SĂ DIVORȚEZE!)
Acum, însă, Ioana Ginghină a luat o decizie radicală. Actrița vrea să se mute din casa în care a locuit cu Alexandru Papadopol.
„Îmi doresc să mă mut, vreau să mă mut din cauza aglomeraţiei. Aş vrea să mă mut în centru, dar e complicat. Amândoi vrem să se termine. Şi eu şi el ne dorim să nu mai vorbim unul despre celălalt. Nu există o persoană nouă în viaţa mea. Viaţa mea nu trebuie refăcută acum. Viaţa mea e împlinită aşa cum este. Nu vreau să mă bag într-o relaţie- Primesc mesaje cu cereri în căsătorie, oamenii mă complimentează prin mesaje”, a mărturisit Ioana Ginghină pentru Antena Stars.
În ciuda faptului că a trecut prin două căsnicii eșuate, Ioana Ginghină nu exclude posibilitatea de a ajunge pentru a treia oară în fața altarului. (CITEȘTE ȘI: IOANA GHINGHINĂ & ALEX PAPADOPOL AU FOST LA PSIHOLOG CA SĂ-ȘI SALVEZE CĂSNICIA, DAR… AM AFLAT CINE A INSISTAT SĂ DIVORȚEZE!)
„Da, așa e, divorțul a fost intens, m-a zdruncinat rău și am trecut prin umilințe greu de imaginat, dar cum pot arata că mi-am învățat lecția, decât printr-o altă căsătorie? Chiar dacă am eșuat de două ori nu înseamnă că nu voi reuși a treia oară. Poate că atunci voi întâlni marea dragoste și atunci va fi până la adânci bătrâneți. În primul rând că altfel te căsătorești la 20, altfel la 30 și altfel la 40 de ani” a scris Ioana Ginghină, pe blogul său personal.