Ioana Ginghină a reacționat la vestea divorțului dintre Karmen Minune și Bogdan Căplescu. Iată ce a spus!
Karmen a dat vestea șoc a momentului. Se pare că fiica lui Adrian Minune și Bogdan Căplescu, bărbatul alături de care a trăit o poveste de iubire timp de 5 ani, au decis să își separe drumurile.
Reacțiile publicului nu au încetat să apară, iar printre ele s-a numărat și cea a actriței Ioana Ginghină.
Invitată în emisiunea „La Măruță”, Ioana Ginghină și-a expus părerea sinceră despre despărțirea momentului. Deși Karmen susține că a rămas în relații bune cu fostul soț, actrița este de altă părere.
„Este un subiect care mă mișcă, pentru că am trecut și eu printr-un divorț. În știrile mondene am văzut că divorțează Karmen Minune și o face frumos. Înțeleg că se înțeleg foarte bine și că totul este în regulă, că rămâne o amiciție după această despărțire. (…) În final spun că mai vedem noi dacă rămân lucrurile așa, pe prietenie”, a declarat Ioana Ginghină în cadrul emisiunii.
Karmen Minune a dat vestea momentului prin intermediul unui story postat pe o rețea de socializare. Bruneta și-a uimit toți fanii atunci când a declarat că ea și cu Bogdan Căplescu sunt „construiți total diferit”, după 5 ani de căsnicie.
„Cu siguranță nu e momentul potrivit pentru o astfel de veste, dar prefer să fiu eu cea care vă anunță lucrul ăsta (…) De ceva timp eu și soțul meu am decis să mergem pe drumuri separate, am ajuns la concluzia că nu a fost să fie, sau că nu suntem făcuți unul pentru celălalt, suntem construiți total diferit.
Suntem doi oameni care s-au iubit enorm și care se vor respecta pentru tot restul vieții și vor avea o relație cât se poate de normală pentru că există Sofi în viața noastră și nu e decât un motiv de bucurie faptul că există Sofi. (…)
Scopul meu și al soțului meu este ca fetița noastră să fie bine și să treacă ușor peste perioada care urmează pentru că se întâmplă schimbări în viața ei și nu e ușor pentru niciun copil care trece prin așa ceva. Sofi va face parte, în continuare, și din viața mea și din viața tatălui ei.”, este mesajul transmis de Karmen Minune.
Sursă foto: social media