A trecut o jumătate de an de când Ioana Ginghină și Alexandru Papadopol au decis să pună punct mariajului. Vestea a fost surprinzătoare și foarte mulți au recunoscut că nu s-ar fi așteptat ca acest cuplu să se destrame, însă Ioana a scris de multe ori pe blogul său că au existat unele probleme care – de-a lungul timpului – și-au pus o amprentă negativă asupra relației conjugale.
Declarându-se o femeie puternică, decisă să ia viața de la capăt, Ioana Ginghină a reconsiderat atitudinea de zi cu zi, iar admiratorii săi au așteptat cu sufletul la gură ca frumoasa vedetă să reintre într-o relație sentimentală. S-a discutat și despre o eventuală împăcare a Ioanei cu Alexandru, însă o astfel de ipoteză nu a fost confirmată. Cert este că Ioana arată din ce în ce mai bine, iar în viața ei – de la un timp – ar fi intrat un bărbat misterios. Ioana Ginghină nu a vrut, cel puțin deocamdată, să dezvăluie identitatea respectivului, iar răspunsul ei, atunci când a fost întrebată, s-a dovedit a fi… interpretabil. Iar suspansul, firește, se menține.
”Am fost răcită, iar el a avut grijă de mine. Cu flori și cu atenție un bărbat mă poate cuceri. Este frumos să știi că ai pe cineva acolo care are grijă de tine atunci când ai nevoie. O să vedem ce va fi”, a mărturisit Ioana Ginghină în timpul unei emisiuni TV.
Ioana a mărturisit, la un moment dat, că divorțul de Alexandru Papadopol nu a afectat-o pe Ruxandra, fiica lor de 11 ani, care petrece timp în mod egal cu ambii părinți.
„Acum, petrecem amândoi timp mai de calitate cu Ruxandra. Cumva eram cine-i în casă are grijă de ea. Cred că au fost lucruri care s-au stricat în timp. Într-o zi mi-a zis Alexandru că gata, nu mai poate. Eu nu am realizat atunci. Acum mai bine de un an, cam un an şi trei luni. După mi-am dat seama că probabil undeva vina e la mijloc, erau nişte chestii care scârţâiau. Nu era o căsnicie neapărat fericită, ci una liniştită”, a mai spus Ioana.