Ioana Ginghină și-a revenit spectaculos după divorțul de Alexandru Papadopol, actrița trăind în prezent, o frumoasă poveste de dragoste Cristi Pitulice. În plus, Ioana arată senzațional, deși a trecut de 40 de ani.
Mai mult, pe rețelele de socializare, inspiră alte femei. La una dintre cele mai recente poze postate, Ioana a scris:
”Din cauză că din ce în ce mai multe femei nu mai poartă rochii sau fuste, am ajuns să ne mirăm când cineva, doamnă sau domnișoară poartă aceste obiecte vestimentare, așa… într-o zi obișnuită și mai ales în sezonul rece.????????????
Mie îmi place să port rochii și fuste indiferent de anotimp și indiferent de situație, doar că sunt mereu întrebată: “unde te duci de te-ai îmbrăcat așa?. De ce oare e așa? Ce se întâmplă cu noi prințesele, care atunci când suntem mici adorăm rochiile, dar pe măsură ce creștem nu le mai purtăm decât la evenimente speciale?”
View this post on Instagram
„Am grijă de ten în funcție de nevoi. Am tot felul de seruri pe care le folosesc. Acum, spre exemplu, în această perioadă încep să folosesc retinolul foarte mult, dar îl alternez și cu nicianamide și cu seruri cu ceramide. Am o întreagă rutină și dimineața, și seara. Retinol, ceramide și niaciamide, le alternez sau le pun chiar pe toate o dată, dimineața. Vitamina C folosesc alternativ cu acidul hialuronic. Și după ce termin cu serurile, urmează crema de zi, dimineața, care, bineînțeles, are SPF indiferent că este vară sau iarnă, tocmai pentru că fac cură cu retinol în perioada de toamnă”, a mai spus Ioana Ginghină.
Sursa foto: Arhiva Cancan