Ioana Constantin cere o lege anti-clan după crima cu bombă de la Arad „Interlopii umilesc instituțiile statului”
Ioana Constantin, secretar adjunct al PMP, a scris un mesaj de impact pe contul său de Facebook, despre tragedia care a avut loc sâmbătă dimineață la Arad, în care afaceristul Ioan Crișan a fost ucis de o bombă introdusă în mașină.
Ioana Constantin cere să fie implementată o lege „anti-clan”, pentru a încerca să dezbine complicitatea grupărilor infracționale cu poliția, justiția și politicienii.
„Trebuie ruptă complicitatea criminală dintre grupările infracționale și poliție, justiție și politicieni. Ține de siguranța națională și de demnitatea statului român, iar unitățile de informații trebuie să revină în lupta cu rețelele de crimă organizată.
Cazul de la Arad a redeschis discuțiile despre rețelele infracționale din zona de Vest, dar și din întreaga țara, despre reglările de cont în stil mafiot. Nu vorbim doar despre reglări între aceste structuri mafiote, ci despre faptul că își împart puncte vamale, județe și orașe, zone întregi unde operează și terorizează comunități largi. În campania de la alegerile parlamentare, PMP a propus o Lege Anti-Clan care să trateze în mod special destructurarea rețelelor de crimă organizată și rămâne o necesitate această lege. Atenționam încă de acum un an că infracționalitatea va crește tot mai mult, că aceste rețele extrem de periculoase se cred de neatins în raport cu instituțiile statului.”
Ioana Constantin spune că „rețelele infracționale, interlopii și clanurile umilesc de multe ori instituțiile statului și oamenii legii”.
VEZI ȘI: Cerc de suspecți în cazul exploziei mașinii în care afaceristul din Arad a murit
„Interlopii, clanurile umilesc de multe ori instituțiile statului”
„Comunități întregi sunt terorizate de tot felul de grupări, oamenii își pierd proprietățile forțați să le cedeze sau să le vândă pe niște prețuri derizorii, sunt șantajați, intimidați, terorizați. Fiind punct vamal, tot acolo s-au extins rețele periculoase care operează cu trafic de droguri, trafic de migranți, contrabandă etc. Fără complicitatea autorităților, fără lașitate și teamă, aceste rețele nu ar putea prospera și n-ar putea opera nederanjate.
E drept că rețelele infracționale, interlopii, clanurile umilesc de multe ori instituțiile statului și oamenii legii. Pentru că sunt protejați de zona politică și pentru că aceste structuri mafiote au de multe ori tehnică mai sofisticată decât cei care ar trebui să le destructureze. Până și rețele mai mici reușesc prin complicitate cu oamenii legii și cu politicieni mărunți să opereze și să prospere nederanjate.
Dincolo de întărirea legislației, mai e nevoie de investiții pentru pregătirea resursei umane din poliție, de investiții în echipamente, de reintroducerea instituției sectoristului, precum și de o acțiune de depolitizare chirurgicală. Mafia dictează politicienilor, iar politicul face numirile. Organizarea de concursuri transparente, corecte în poliție e un pas care trebuie făcut rapid. Este obligația statului să asigure siguranța cetățenilor, iar demnitatea instituțiilor trebuie restabilită în relația cu aceste rețele de crimă organizată”, a scris Ioana Constantin pe Facebook.
NU RATA: Imagini video cu explozia mașinii de la supermarketul din Arad. Atac terorist? Ce spune SRI