Investitor nou la Braşov! Obiectiv: revenirea în cel mai scurt timp în Liga I!

De: Cancan
Publicat: 23/12/2017 | 08:00

În această săptămână, fanii au reuşit să-l convingă pe omul de afaceri Simon Maurer, care deţine afaceri în domeniul imobiliar, să li se alăture în încercarea de a readuce „Steagul” unde îi este locul, respectiv în Liga I.

Asociaţia Sportivă „Steagul Roşu ” Braşov este continuatoarea Continuatoare defunctei FC Braşov, echipă cu 46 de ani de prezenţă pe prima scenă fotbalistică a ţării.

„Reprezentanţii suporterilor stegari şi Maurer Imobiliare au ajuns la un acord, iar astăzi au semnat actele şi au cedat puterea de decizie la echipa Asociaţia Sportivă  «Steagul Roşu» Braşov în favoarea preşedintelui Vasile Dochiţa şi a doi reprezentanţi Maurer Imobiliare, Liţoiu Filip şi Preda Claudiu-Adrian. Fiecare persoană va deţine în mod egal, 33,33%, dreptul de proprietate asupra clubului stegar. În noua structură va rămâne preşedinte Vasile Dochiţa, care devine şi administratorul Asociaţiei Sportive «Steagul Roşu» Braşov. Reprezentanţii Maurer Imobiliare şi Vasile Dochiţa îşi doresc alături şi un reprezentant al suporterilor stegari, pentru a asigura transparenţă şi o comunicare eficientă între club şi fani. Condiţiile suporterilor, acceptate şi de noua conducere, au fost ca echipa să nu fie mutată niciodată din oraş, să nu îşi schimbe culorile sau denumirea”, se arată într-un comunicat al Asociaţia Sportivă  „Steagul Roşu” Braşov.

                          

Cristi P.