Inspectorii ANPC au realizat un nou control la supermarket-urile din Capitală. De această dată, multe nereguli au fost găsite într-un magazin Profi. În urma controlului, unitatea a fost închisă temporar, până la rezolvarea problemelor și au fost date amenzi usturătoare.
În cadrul programului „Academia Comisarilor”, inițiat de ANPC, inspectorii au făcut verificări în cadrul unui magazin Profi din București, aflat pe Șoseaua Pantelimon. În urma controlului au fost găsite numeroase neregului, iar operatorul economic a fost sancționat în consecință.
În urma controlului realizat la operatorul economic Profi Rom Food, aflat în Șoseaua Pantelimon, nr. 328, București, inspectorii ANPC au descoperit că erau scoase la vânzare sau expuse: carne, preparate din carne, lactate, produse ambalate și vrac în vitrine verticale. Însă, atunci când autoritățile au ridicat tăvile din inox au descoperit rugină în strat gros, vopsea exfoliată, acumulări de praf și de grăsime în strat grosier, acumulări de resturi alimentare și zone cu mucegai. De asemenea, inspectorii au mai constatat că întreaga unitate era invadată de gândaci de bucătărie.
În urma neregulilor descoperite, ANPC a decis oprirea temporară a prestării serviciilor întregii unități până la remedierea deficiențelor constatate. De asemenea, magazinul Profi din Șoseaua Pantelimon, București, a fost amendat de ANPC cu 20.000 lei – OG 21/1992 rep., încălcare art. 7b alin.(1) și art 7b alin.(5).
(CITEȘTE ȘI: SHAORMERIA LUI TZANCĂ URAGANU A FOST ÎNCHISĂ DE ANPC. CARE ESTE, DE FAPT, MOTIVUL)
Recent, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o serie de controale la operatorii economici care își desfășoară activitatea în Zona Piața Unirii. În urma acestor controale, 20 de operatori economici au fost amendați. Amenzile au avut o valoare totală de 188.000 lei. Au fost date și patru avertismente.
Mai mult, inspectorii ANPC au dispus oprirea definitivă de la vânzare sau utilizare în vederea preparării a peste 400 kg de produse alimentare care erau neconforme. De asemenea, s-a dispus și oprirea temporară a prestării serviciilor, până în momentul în care vor fi remediate deficiențele, pentru șapte operatori economici.
(VEZI ȘI: IMAGINILE GROAZEI! CE AU GĂSIT INSPECTORII ANPC ÎNTR-UN RESTAURANT CHINEZESC DIN BUCUREȘTI)