La doar 15 kilometri de Slatina, găsim Delta Olteniei, un adevarat colț de rai, un loc în care natura oferă celor interesaţi un spectacol de o frumuseţe rară. Lebede, egrete sau pelicani sunt doar câteva dintre zecile de specii de păsări pe care le găsim aici. Delta Olteniei face parte din siturile Natura 2000, o rețea europeană de zone protejate.
Cormorani sau lebede grațioase, pelicani, egrete, dar și alte câteva sute de specii de păsări ! Asta descoperă cei care fac o plimbare pe lacul de la Ipotești, din Olt. Aici este raiul pescarilor, dar și al păsărilor migratoare ce fac spectacol pe luciul de apă. Sunt specii rare, iar o suprafață de peste 53.000 de hectare este declarată arie naturală protejată. Tinerii din localitatea Izbiceni vor să facă cunoscută zona pentru că peisajele sunt spectaculoase.
„Acum 4 ani am avut ocazia să descoperim 2-3 pelicani veniţi din Delta Dunării. Acum s-au înmulţit, sunt 60, o întreagă colonie. Avem 13 specii protejate la nivel european Şi 78 de specii neregulate. O să promovăm zona prin toate mijloacele şi să aducem ambarcaţiuni şi o pensiune să facem aici”, spune Cosmin Nicolescu, activist de mediu.
(CITEȘTE ȘI: POVESTEA MIRACOLULUI IROSIT DE LA BABA NOVAC)
Oamenii din zonă regretă că nimeni nu investeşte aici. Unii sunt sunt supăraţi însă pe păsările care le-au atacat cireşii în această perioadă.
„- Foarte frumoasă este zona! Vin turiștii?
– Vin pescarii.
– Arată ca Delta Dunării?
– Da! Cam aşa! Vin şi de la Dolj. S-au înmulţit, că vin şi îmi mănâncă mie cireşele„, spune un localnic, supărat pe păsările pofticioase.
Autorităţile ridică din umeri când vine vorba despre investiţii în această zonă. Spun că nu sunt fonduri. La Ipotești, au fost inventariate peste 200 de specii de păsări, aria făcând parte din Situl Natura 2000.
(NU RATA: POVESTEA FABULOASĂ A UNUIA DINTRE CEI MAI BUNI PESCARI DIN ROMÂNIA)
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.