Invata sa aplici corect un autobronzant!
Incepe printr-un gomaj corporal sub dus. Insista cu o piatra ponce pe coate, genunchi si calcaie, pentru a inlatura orice asperitate, ca autobronzantul sa prinda o nuanta uniforma. Apoi sterge-te bine cu prosopul. Toarna in palme o cantitate cat trei nuci de autobronzant si una cat o nuca de lapte de corp. Amesteca-le pentru ca textura sa fie omogena. Aplica produsul pe corp de jos in sus, incepand cu picioarele. Pentru un bronz uniform, dupa o prima aplicare, repeta operatiunea. Pentru a repartiza produsul in mod egal, aplica-l cu un gest constant pe intreaga zona. Pe genunchi si calcaie miscarea trebuie sa fie mai lejera, deoarece in aceste zone autobronzantul prinde intotdeauna intr-o nuanta mai inchisa. Reincepe operatiunea cu acelasi dozaj si pe restul corpului. Miscarea trebuie sa fie ca si cum te-ai spala pe corp cu o manusa. Nu insista prea mult pe coate! Dupa ce ai incheiat aplicarea autobronzantului pe tot corpul, spala-te imediat pe maini, frecand unghiile cu o perie. Inainte sa te imbraci, asteapta jumatate de ora ca produsul sa se usuce. Nuanta se va inchide treptat, iar culoarea finala se va vedea dupa doua ore de la aplicare.