Inundatiile si furtunile au facut din nou ravagii in tara
CONSECINTE. In Oradea, ploile torentiale au inundat curtile localnicilor si au ingreunat circulatia autovehiculelor pe mai multe artere din oras Vesti proaste. Opt judete au fost grav afectate de precipitatii, dar meteorologii anunta o imbunatatire a vremii la sfarsitul saptamanii Alexandra Ariciu Precipitatiile abundente, insotite de grindina, care au cazut in ultimele zile au afectat 15 localitati din mai multe judete ale tarii. Cea mai grava situatie este in Buzau, unde peste 1.200 de hectare de terenuri agricole si mai multe gospodarii au fost distruse. Aici, zeci de arbori au fost doborati de vant pe carosabil si opt localitati au ramas fara energie electrica. Mai multe gospodarii au fost luate de viitura si in judetul Covasna, dupa ce o furtuna puternica a stricat acoperisurile caselor si masinilor. Un alt judet afectat de inundatii este Clujul. Apele au maturat zeci de gospodarii si au blocat traficul feroviar pentru mai mult de doua ore. In consecinta, o portiune de terasament a fost distrusa de ape si circulatia trenurilor a fost oprita pe ambele sensuri timp de peste doua ore. Un rapid care trebuia sa ajunga in Capitala si doua trenuri personal au acumulat intarzieri de mai bine de 300 de minute. Bilantul inundatiilor din ultimele zile anunta si blocarea mai multe drumuri nationale si judetene din tara. Alte zone afectate de viituri au fost Bihor, Gorj, Harghita, Sibiu, Mures, Oradea si Satu Mare. Comitetele locale pentru situatii de urgenta din toate judetele lovite de puhoaie desfasoara activitati de monitorizare a situatiei si de inlaturare a daunelor produse. Meteorologii au emis, ieri, o noua avertizare prin care se prognozeaza cresteri de debite in nordul tarii. Sunt in continuare vizate judetele Satu Mare, Salaj si Cluj, unde risca sa iasa din matca raurile Somes si Crasna. Si pe raza judetelor Botosani si Iasi sunt asteptate inundatii locale si cresteri rapide de debite pe raurile din aceste zone.