Inuman! Condițiile în care deținuții își ispășesc pedeapsa într-un penitenciar din România

Publicat: 27/03/2019 | 12:11

Un deținut care își execută pedeapsa într-o închisoare din Ardeal a urcat, pe un site de socializare, mai multe filmări realizate cu telefonul mobil. Acesta a dorit să atragă atenția cu privirile la condițiile din penitenciar.

Autointitulat “Băiat fin”, pușcăriașul a publicat imagini cu celula în care este “cazat”. “Locuința” cu paturi suprapuse pe trei laturi ale camerei are pereții plini cu igrasie. Nu mai punem la socoteală faptul că sunt și scorojiți, semn clar că nu au mai fost zugrăviți de o bună perioadă.

Nici baia sau podeaua nu arată mai bine. Acolo este, clar, un focar de infecție. De asemenea, deținutul a scos în evidență și condițiile în care tovarășii de suferință muncesc în celulă. Stau pe un scaun, în întuneric și cos papuci.

“Ciao, prieteni, astea sunt adevăratele condiții din penitenciare!”, a scris deţinutul pe un site de socializare, conform spynews.ro.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult