Întregul sezon ciclist înghesuit în 12 săptămâni
Sezonul 2020 din ciclism a fost și el afectat serios de pandemia de coronavirus, iar Uniunea Ciclistă Internațională (UCI) a fost nevoită să regândească întregul program competițional din acest an. Și asta mai ales pentru că marile tururi se desfășoară în cele mai lovite țări din Europa de Covid-19, Italia, Spania și Franța. Astfel, Turul Franței va începe pe 29 august, iar Il Giro și La Vuelta se vor suprapune timp de cinci zile în luna octombrie.
În mod firesc, Turul Italiei ar fi deschis oficial calendarul marilor tururi în luna mai, Marea Buclă era programată între 27 iunie și 19 iulie, iar Turul Spaniei urma să se desfășoare între 29 august și 20 septembrie. Astfel, conform noului program, sezonul ciclist a fost comprimat în numai 12 săptămâni: va începe pe 1 august cu clasica de o zi Strade Bianche în Italia și se va încheia pe 8 noiembrie cu La Vuelta, a cărui durată a fost redusă cu trei zile.
Turul Franței se va disputa între 29 august și 20 septembrie, va fi urmat de Il Giro, între 3 și 25 octombrie, iar Turul Spaniei va închide calendarul între 20 octombrie și 8 noiembrie.
Clasicele-monument se vor derula astfel: Milano-San Remo pe 8 august, Liege-Bastogne-Liege pe 4 octombrie, Turul Flandrei pe 18 octombrie, Paris-Roubaix pe 25 octombrie și Turul Lombardiei pe 31 octombrie.
Singura competiție majoră neatinsă de schimbările de program este Campionatul Mondial pe șosea, care se va derula, cum era stabilit, în Elveția între 20 și 27 septembrie.