Intrarom, compania care a încasat milioane de euro de la Loteria Română, executată silit! Verdictul s-a dat după patru ani

De: Cancan
Publicat: 17/06/2017 | 15:59

Intrarom are şi proiectul Resource Management System de la Ministerul Justiţiei, finanţat de Banca Mondială, al cărui termen de finalizare a fost cu mult depăşit. De amintit este că la începutul acestui an, fostul director al Intrarom a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală. Romsoft a lucrat ca subcontractant în proiectele de anvergură câştigate de Intrarom SA, în mod special la proiectul de „Reformă a sistemului judiciar din România”, de la Ministerul Justitiei, din anul 2013. La sfârşitul acelui an,  pe fondul dificultăţilor pe care Romsoft le-a întâmpinat în susţinerea activităţii, în special din cauza relaţiilor contractuale derulate cu Intrarom, societatea a solicitat Tribunalului Vâlcea deschiderea procedurii de insolvenţă, având unic scop reorganizarea activităţii.
La data analizei şi respectiv a depunerii Cererii de Solicitare a intrării SC Romsoft SRL în insolvenţă, nu exista către Intrarom decât o datorie curentă în valoare de 1.305.859.09 ron. Numai că Intrarom are o datorie considerabilă faţă de Romsoft, de 10.708.353,56 lei, care provine din perioadă anterioară intrării în insolvenţă şi o datorie de 1.341.409,68 născută pe perioada de observaţie. Iar suma totală este de 12.049.763,24 lei.

Romsoft a fost acceptată să presteze servicii ca subcontractant pentru proiectul de la Ministerul Justiţiei şi după intrarea în insolvenţă. Potrivit sfin.ro, nici aceste servicii nu au fost plătite de către Intrarom. Iar societatea, din postura de participant la masa credală, a făcut nu mai puţin de 192 de acţiuni în instanţă menite, potrivit sursei citate, să întârzie procedura de reorganizare a societăţii Romsoft.
Chiar şi în aceste condiţii. Romsoft a obţinut o hotărâre definitivă şi irevocabilă de încuviinţare a executării silite a Intrarom pentru suma de 10.329.076 lei.