„Într-o lună, ajungem ca Italia”. Medicul Adrian Streinu Cercel, avertisment groaznic pentru români
Medicul Adrian Streinu-Cercel a făcut, din nou, un apel către populație, în contextul crizei coronavirusului, spunând că trebuie să facem tot posibilul pentru a nu ajunge în situația Italiei.
În primul rând, așa cum se insistă pe toate canalele mass-media, românii trebuie să stea în casă. În țara noastră au apărut deja primele victime ale COVID-19, iar situația se poate înrăutăți. Apa și săpunul sunt esențiale, transmite medicul Streinu-Cercel, tocmai pentru a împiedica transmiterea comunnitară a acestui inamic nevăzut, însă deosebit de periculos. Avertismentul medicului Adrian Streinu-Cercel nu poate fi tratat cu superficialitate, acesta precizând că – dacă nu vor fi respectate toate regulile impuse – ne putem confrunta cu o situație critică în mai puțin de o lună.
”Românii trebuie să se spele cu apă și săpun și să nu mai iasă din casă, decât când trebuie să-și procure cele necesare supraviețuirii. Problema e alta si daca nu o rezolvam, în mai putin de o lună ajungem ca Italia. Trebuie să evităm murdăria, pe românește! Avem nevoie să folosim apă și săpun, pentru a impiedica transmiterea intracomunitară a coronavirusului. Este cel mai important! Românii trebuie să înțeleagă că e nevoie să stea în case”, a declarat medicul Adrian Streinu-Cercel, managerul Institutului de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală, într-o intervenție la Antena 3.
Noul coronavirus face victime și în România
În țara noastră, dintre cele 576 de cazuri confirmate, noul coronavirus a luat 7 vieţi. Toţi sufereau însă de alte boli, precum cancer în stadiul terminal, diabet şi hipertensiune arterială. (VEZI ȘI AICI: NUMEROLOGII AU DESCIFRAT PANDEMIA. CORONAVIRUSUL POARTĂ NUMĂRUL SATANEI ÎN EL, 666)